logo

Fondul locativ din Chișinău va fi conectat la agent termic până la sfârșitul săptămânii


https://www.ipn.md/ro/fondul-locativ-din-chisinau-va-fi-conectat-la-agent-7967_1093231.html

Sezonul termic 2022-2023 a început de astăzi în municipiul Chișinău. Direcția generală locativ-comunală și amenajare își propune ca, până la sfârșitul acestei săptămâni să livreze căldură în toate blocurile din fondul locativ municipal, transmite IPN.

Șeful Direcției generale locativ comunale și amenajare, Ion Burdiumov, a declarat că, potrivit informațiilor din data de 4 noiembrie, blocurile din fondul municipal sunt pregătite în proporție de 100% pentru a fi conectate la agent termic. De asemenea, sunt pregătite și blocurile care sunt gestionate de asociațiile de locatari.

„Suntem pregătiți și ne propunem ca până la sfârșitul acestei săptămâni să livrăm agent termic în toate blocurile din municipiul Chișinău, unde vor fi solicitări. Conectarea nu este obligatorie, ci se face la solicitarea gestionarului și a locatarilor”, a declarat Ion Burdiumov la ședința operativă de la Primăria capitalei.

Potrivit lui, în funcție de temperaturile de afară și în blocuri, gestionarii vor regla și vor menține temperatura pentru a asigura un consum rațional, dar și pentru a asigura confortul necesar solicitat de locatari.

Administrația SA „Termoelectrica” a anunțat în cadrul ședinței că, în prezent, la agent termic sunt conectate 508 obiective din cele 4398, ceea ce reprezintă circa 12%.