Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli în 2012 rămâne la nivelul anului curent
https://www.ipn.md/ro/fondul-de-subventionare-a-producatorilor-agricoli-in-2012-ramane-la-7966_994233.html
Pentru anul viitor în Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli este prevăzută suma de 400 mln lei, la nivelul anului curent. Cifra este inclusă în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2012, aprobat de Guvern, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţa, a spus că pentru prima dată în legea bugetară sunt specificate şi direcţiile în care vor fi alocate aceste mijloace. Este vorba de stimularea creditării producătorilor de către băncile comerciale, stimularea asigurării riscurilor de producţie în agricultură, stimularea procurării animalelor de prăsilă, stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale şi promovarea producţiei vitivinicole, producerea legumelor pe teren protejat etc.
Modul de repartizarea a mijloacelor va fi stabilit printr-un regulament separat.
În anul curent pentru subvenţionarea producătorilor agricoli iniţial s-au alocat finanţări în sumă de 250 mln lei. La rectificarea bugetului suma a fost suplimentată cu încă 150 mln lei.