Focul Haric este flacără care ne încălzeşte sufletul şi credinţa
https://www.ipn.md/ro/focul-haric-este-flacara-care-ne-incalzeste-sufletul-si-credinta-7967_989785.html
Focul Haric semnifică Învierea lui Hristos, Învierea în sufletele noastre. Această flacără care se aprinde în chip minunat pe Mormântul Sfânt de la Ierusalim, ne luminează şi ne încălzeşte credinţa. Părintele Alexandru Iamandei de la biserica din satul Pănăşeşti, Străşeni, spune că Focul Haric este important ca şi orice alt lucru luat de la biserică, ca orice semn al sfinţeniei, ca anafora sfinţită, agheasma sau cozonacul, e ceva care ne sfinţeşte sufletul şi mintea, transmite Info-Prim Neo.
,După slujbă creştinii aduc Focul Haric acasă, aprind candela şi se străduiesc să-l menţină pe o perioadă cât mai îndelungată, spune preotul. Dacă focul se stinge, nu este semn rău, cum cred alţii. Focul poate fi luat din nou de la biserică sau de la un alt creştin.
Preotul Alexandru Iamandei mai spune că ziua de Paşti este ziua bucuriei, când fiecare creştin trebuie să se veselească, deoarece Învierea Domnului este culminaţia credinţei şi a nădejdii. În această zi toţi creştinii se salută cu „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a Înviat!”. Oamenii se sărută de trei ori când se întâlnesc. După slujbă, enoriaşii merg acasă, cântă rugăciuni, se înfruptă din bucate, aşteaptă musafiri sau merg în vizită la apropiaţi.