logo

Focul Haric de la Ierusalim va fi adus pe 1 mai


https://www.ipn.md/ro/focul-haric-de-la-ierusalim-va-fi-adus-pe-7967_1080935.html

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în Sâmbăta Mare, 1 mai, și va ajunge în fiecare parohie. Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove anunță că tradiția aducerii Focului Haric nu se întrerupe în perioada de criză pandemică, ci va avea loc cu respectarea normelor de protecție, transmite IPN.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 1 mai, spre seară, la Aeroportul Internaţional Chișinău.

„De secole, Lumină Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare”, precizează Mitropolia într-un comunicat de presă.

Suportul misiunii de aducere a Luminii Sfinte în Republica Moldova este acordat de către o companie
aeriană.

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat anterior că autoritățile examinează o eventuală restricționare a slujbelor religioase, în special în noaptea Învierii.

Anul acesta Paștile este marcat pe data de 2 mai. În țară, este instituită stare de urgență până pe 30 mai.