FMI şi-a început misiunea de evaluare în Republica Moldova
https://www.ipn.md/ro/fmi-si-a-inceput-misiunea-de-evaluare-in-republica-moldova-7965_982170.html
În perioada 28 aprilie-13 mai, la Chişinău se află Misiunea Fondului Monetar Internaţional. În prima azi de lucru, şeful misiunii, Nikolay Gueorguiev a avut o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al executivului.
Misiunea va realiza prima evaluare a Programului încheiat de Republica Moldova cu FMI, precum şi va efectua consultări în conformitate cu prevederile articolului IV al Statutului FMI.
Nikolay Gueorguiev a spus că Misiunea va analiza evoluţiile recente din economie şi progresul înregistrat în realizarea Programului, va actualiza estimările sale macroeconomice şi va discuta cu autorităţile politicile macroeconomice şi structurale pentru perioada ulterioară. Şeful misiunii a mai spus că pe parcursul şederii în Republica Moldova experţii FMI vor vizita regiunea transnistreană, pentru a cunoaşte mai bine situaţia economică de acolo.
Potrivit spuselor premierului Vlad Filat, Republica Moldova a îndeplinit o parte din angajamentele asumate faţă de FMI şi că va continua să fie responsabilă în implementarea acestora. „Noi suntem deschişi pentru discuţii şi suntem gata să dialogăm de câte ori va fi necesar pentru a găsi cele mai bune formule pentru Republica Moldova şi cetăţenii ei”, a precizat Vlad Filat.
Programul economic al FMI cu Republica Moldova este pentru anii 2010-2012 şi prevede acordarea unui împrumut în valoare de 574,4 milioane de dolari. Împrumutul a fost acordat Moldovei pe un termen de zece ani cu o dobândă anuală de 0,25%.