logo

FMI prognozează o deteriorare semnificativă a situaţiei bugetar-fiscale


https://www.ipn.md/ro/fmi-prognozeaza-o-deteriorare-semnificativa-a-situatiei-bugetar-fiscale-7966_1017330.html

Pentru anul curent, Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă o reducere a ritmului creşterii economice până la circa 2%, reflectând evoluţia moderată a volumului producţiei agricole, activitatea economică mai redusă a principalilor parteneri comerciali ai Moldovei, dar şi impactul restricţiilor impuse de Federaţia Rusă la importul produselor moldoveneşti. În 2015 se prognozează o restabilire a creşterii economice până la nivelul de 3½%, odată cu intrarea în vigoare a acordurilor de liber schimb recent negociate şi cu restabilirea cererii pe piaţa internă, pe măsura consumării incertitudinilor aferente procesului electoral. Constatările sunt date publicităţii ca urmare a finalizării discuţiilor de către Consiliul de Directori Executivi al FMI pe marginea celei de-a doua monitorizări post-program pentru Republica Moldova, transmite IPN.

Conform prognozei, inflaţia se va menţine în limitele ţintite de Banca Naţională a Moldovei (BNM). După descreşterea continuă înregistrată pe parcursul ultimilor trei ani, pentru 2015 se prognozează creşterea deficitului contului curent, în urma restabilirii volumului importurilor şi a unei scăderi prognozate a ritmului de creştere a remitenţelor. Potrivit monitorilor FMI, în perioada electorală s-au înregistrat abateri de la disciplina fiscală. După o consolidare substanţială pe parcursul anilor 2010-2013, se prognozează o deteriorare semnificativă a situaţiei bugetar-fiscale: se prognozează o creştere a deficitului bugetar (excluzând granturile) de la 3,8% din PIB în 2013 până la 5,4% în 2014 şi, dacă nu vor fi luate măsurile de rigoare, până la 7,1% în 2015, pe fundalul majorării  salariilor şi pensiilor şi acordării ad-hoc a facilităţilor fiscale în perioada pre-electorală, reducerii activităţii economice şi adoptării măsurilor de compensare a consecinţelor impunerii restricţiilor comerciale.

Potrivit FMI, problemele grave de guvernare corporativă în sistemul bancar constituie în continuare un risc pentru stabilitatea financiară. De curând, au intrat în vigoare prevederile legislative menite să restabilească atribuţiile BNM, dar se atestă în continuare deficienţe în aplicarea cerinţelor de reglementare care vizează băncile. Prevederile legislative menite să asigure restabilirea atribuţiilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) încă urmează a fi adoptate.

Directorii executivi  ai FMI au remarcat că reducerea activităţii economice în statele cu care Republica Moldova are legături comerciale, impunerea restricţiilor la export şi incertitudinile legate de perioada electorală au exacerbat încetinirea creşterii economice şi se atestă riscuri de înrăutăţire a situaţiei. Consiliul de Directori  a chemat autorităţile să promoveze în continuare politicile prudente la nivel macroeconomic şi în sectorul financiar, precum şi să implementeze în continuare reformele structurale, pentru a reduce vulnerabilităţii existente şi a încuraja creşterea potenţială a volumului de producţie.

Directorii executivi ai FMI au accentuat importanţa implementării rapide a recomandărilor misiunii recente de evaluare a situaţiei în sectorul financiar. Este necesar de restabilit toate atribuţiile de reglementare şi supraveghere ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) şi de consolidat protecţia juridică a angajaţilor acestor instituţii. În afară de aceasta, se recomandă sporirea calităţii guvernării corporative în sectorul bancar, inclusiv prin sporirea transparenţei proprietarilor beneficiari finali ai băncilor.

Directorii executivi ai FMI sunt de părere că politica monetară promovată de BNM în prezent este adecvată. Aceştia i-au solicitat instituţiei să-şi păstreze vigilenţa şi să ajusteze politicile, după necesitate. De asemenea,  au susţinut abordarea BNM în ceea ce priveşte intervenţiile pentru prevenirea ajustărilor dezordonate ale cursului de schimb, îmbinată cu abţinerea de la împiedicarea fluctuaţiilor cursului de schimb dictate de factorii fundamentali.

Directorii executivi au încurajat autorităţile să accelereze ritmul de implementare a reformelor structurale. Ei au remarcat, că sporirea competitivităţii şi diversificarea producţiei şi structurii exporturilor îi va permite Republicii Moldova să valorifice din plin beneficiile obţinute prin semnarea recentă a acordurilor de comerţ liber. Având în vedere obiectivele Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020”, atenţie deosebită urmează a fi acordată dezvoltării mediului de afaceri şi infrastructurii tehnico-materiale, dezvoltării resurselor umane şi implementării reformei administraţiei publice şi reformei sistemului de asistenţă socială. Un rol important îl va juca şi schimbarea accentelor în învăţământ pentru a asigura o corelare mai bună cu necesităţile pieţei muncii.

Monitorizarea post-program prevede un regim de consultări frecvente dintre FMI şi statele-membre care nu au achitat pe deplin creditele acordate de FMI, după expirarea programelor susţinute de Fond, cu accent special pe politicile ce au relevanţă deosebită pentru viabilitatea statului pe plan extern. Se prezumă, că toate statele cu restanţă la creditele concesionale ce depăşeşte 200 procente din cotă vor fi supuse monitorizării post-program.