Flashmob de Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului
Comunicat de presă
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită marți, 10 septembrie curent, la un flashmob organizat cu prilejul Zilei Mondiale pentru Prevenirea Suicidului.
Evenimentul se va desfășura cu genericul „Să ne unim eforturile pentru prevenirea suicidului!" (Working Together to Prevent Suicide), cu începere de la ora 11:00, în fața Blocului didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
La flashmob vor participa cca 40 de studenți, care vor transmite publicului mesaje de conștientizare a gravității acestei probleme de sănătate publică.
Potrivit Asociației Internaționale pentru Prevenirea Suicidului, peste 800 de mii de persoane se sinucid în fiecare an. Prevenirea suicidului este o provocare universală, deoarece se află printre primele 20 de cauze de mortalitate la nivel global, iar numărul tentativelor de suicid este de aproape 25 de ori mai mare.
În Republica Moldova, în anul 2018, au fost înregistrate 489 cazuri de suicid. După criteriul de vârstă al victimelor suicidului sau a tentativelor de suicid, în majoritatea cazurilor sunt implicați copii cu vârste între 13-16 ani.
Anual, la 10 septembrie, este marcată Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului (World Suicide Prevention Day). Această acțiune a fost lansată, în anul 2003, de către Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), pentru a atrage atenția asupra suicidului - una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură. OMS recunoaște că suicidul reprezintă o prioritate a sănătății publice și își propune ca, până în anul 2020, să atingă obiectivul global de reducere a ratei de suicid cu 10%.
Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova
relatiipublice@usmf.md
Tel.:022 205 235, 022 205 367
GSM: 79 087 267
Fax: 022 242 411
www.usmf.md
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.