logo

Fiscul îşi propune să aplice comunicaţii multimedia în interacţiunea cu mediul de afaceri


https://www.ipn.md/ro/fiscul-isi-propune-sa-aplice-comunicatii-multimedia-in-interactiunea-cu-7966_994592.html

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) îşi propune să creeze o platformă modernă de interacţiune cu mediul de afaceri prin aplicarea pe larg a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor multimedia. Despre aceasta a vorbit la o masă rotundă şeful IFPS Nicolae Platon, transmite Info-Prim Neo. Nicolae Platon a precizat că acest obiectiv a fost reflectat şi în planul strategic de dezvoltare a SFS pentru anii 2011- 2015, aprobat de Guvern. Deşi acest plan a fost pus în aplicare doar de câteva luni, primele rezultate sunt vizibile, a spus şeful IFPS. Raisa Bejan, reprezentanta Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova, a menţionat că businessul salută aceste noutăţi. Însă ar fi necesar să existe o continuitate. Ar fi bine ca „Ghişeul Unic” creat la IFPS să includă toate instituţiile: Casa Naţională de Asigurări Sociale, Fondurile de Asigurare Obligatorie de Asistenţă Medicală şi alte instituţii unde agenţii economici au de achitat taxe şi impozite şi de prezentat rapoarte. Raisa Bejan a mai spus că mecanismul de selectare a agenţilor economici pentru controale rămâne în continuare neclar şi netransparent. Nu a fost exclusă în totalitate practica de plată în avans a unor impozite la solicitarea unor şefi ai inspectoratelor teritoriale. Preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a declarat că reforma administrării fiscale, introducerii noilor mecanisme de conlucrare cu contribuabilii, necesită să fie însoţită de o îmbunătăţire a imaginii SFS, mai ales acum când se propune verificarea indirectă a veniturilor persoanelor fizice. Veaceslav Cunev, director IM Deeplace SRL, a spus că înainte de a fi aplicată această modalitatea contribuabilii necesită să fie informaţi şi pregătiţi, deoarece le afectează într-un fel viaţa privată. Mai multe persoane din conducerea SFS au informat că se lucrează asupra unui sistem informaţional automatizat, care ar permite agenţilor economici să prezinte un singur raport integrat despre toate veniturile, taxele şi impozitele ce urmează a fi achitate din aceste venituri.