logo

Fiodor Ghelici: Oficialii moldoveni își exprimă deschis ura și discriminarea față de ucraineni


https://www.ipn.md/ro/fiodor-ghelici-oficialii-moldoveni-isi-exprima-deschis-ura-si-7967_1098348.html

Oficialii moldoveni își exprimă în mod deschis ura și discriminarea împotriva ucrainenilor și a altor popoare care locuiesc în Republica Moldova. Se observăm o acutizare a rusofobiei, se creează zâzanie în societate pe criterii de naționalitate și limbă. De această părere este Fiodor Ghelici, ambasador și reprezentant rezident al IOED în Republica Moldova și Ucraina, șef al Sediului Regional din Republica Moldova pentru Belarus, Bulgaria, Cipru, Moldova, România, Turcia și Ucraina, reprezentant oficial al IOED la ONU la Geneva, reprezentant al Congresului Internațional pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Cetățenilor „SHELD” în Republica Moldova, precum și reprezentant al Uniunii Internaționale a Diplomaților.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Fiodor Ghelici a spus că promovarea discriminării se întâmplă la nivel de autorități, nu la nivelul relațiilor dintre oamenii de rând. A transmis instituțiilor de profil dovezi că persoane cu funcții de răspundere au admis discriminare în adresa ucrainenilor. El a exemplificat printr-un caz care a avut loc într-o sală de judecată, unde un cetățean al Republicii Moldova, ucrainean de naționalitate, a fost obligat să vorbească în limba română pe care nu o cunoaște. Acesta spune că situații similare sunt multe, când nu este asigurată traducerea, iar oamenii care ajung în instanța de judecată trebuie să suporte umilință.

Fiodor Ghelici declară că niciodată nu a existat o situație similară cu cea care se întâmplă acum în Republica Moldova sub aspect de discriminare. El s-a adresat președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pe care a atenționat-o că se dezvoltă activ reacția de ură interetnică și radicalism. „Fiodor Ghelici afirmă că situația se înfierbântă, așa cum a fost și în Ucraina, ceea ce este îngrijorător.

Potrivit lui Fiodor Ghelici, astăzi politicienii declară de la tribună una, vorbesc despre reforme, dar în realitate totul e diferit. El a ținut să transmită un mesaj din partea ucrainenilor care locuiesc în Republica Moldova și care se întreabă de ce după 30 de ani de independență Republica Moldova nu are școli în care să se predea limba ucraineană, ei fiind mereu nevoiți să învețe limba rusă, iar astăzi sunt discriminați pe acest motiv.  Autoritățile nu au făcut nimic pentru a stimula populația să cunoască limba de stat. În general, spune Fiodor Ghelici, situația educației în Republica Moldova este deplorabilă, iar acest lucru a dus la creșterea unui număr mare de specialiști puțin calificați.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.