logo

Fiodor Ghelici: Alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale trebuie desfăşurate concomitent


https://www.ipn.md/ro/fiodor-ghelici-alegerile-parlamentare-si-cele-prezidentiale-trebuie-desfasurate--7965_1025192.html

„Alegerile parlamentare anticipate şi alegerile prezidenţiale trebuie să se desfăşoare până în toamna anului curent, în aceeaşi zi. Până atunci Parlamentul urmează să modifice Constituţia, astfel ca poporul să aleagă prin vot direct şeful statului”, susţine preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici. Într-o conferinţă de presă la IPN, activistul a declarat că numărul deputaţilor în legislativ, trebuie redus până la 51, iar în noua componenţă a legislativului, ca urmare a scrutinului anticipat, nu are dreptul moral să se regăsească nici un deputat din actuala legislatură.

Fiodor Ghelici a menţionat că membrii „Moldova Mea” propun parlamentarilor, chiar  la prima şedinţă să înceapă examinarea celei mai importante probleme – modificarea Constituţiei, astfel încât poporul să aleagă prin vot direct preşedintele ţării. „Această schimbare o poate face acum Parlamentul, fără niciun fel de referendum, pentru a reduce tensiunile din societate”, a menţionat Fiodor Ghelici.

Activistul a anunţat că va transmite o scrisoare premierului cu propunerea, ca timp de 10 zile, să fie creat un Consiliu obştesc pe lângă prim-ministrul, din care să facă parte 45 de angajaţi. „În Consiliul obştesc trebuie să fie create următoarele comisii: Comisia pentru probleme economice, Comisia pentru probleme sociale, Comisia pentru reforma sistemului judiciar şi Comisia pentru controlul financiar al cheltuielilor bugetare”, a spus Fiodor Ghelici menţionând că actualmente, Guvernul trebuie să-i demonstreze întregii societăţi că este gata să poarte dialog cu societatea civilă.

Referitor la economia ţării, Fiodor Ghelici a menţionat că este nevoie de a reanima acest sector cât mai curând. „Noi suntem gata să formăm un grup de specialişti şi să-i acordăm ajutor actualei guvernări. Noi trebuie să-i dăm posibilitatea Guvernului să restabilească această gospodărie distrusă. Îi propunem societăţii să se implice în procesul de stopare a distrugerii”, a continuat Ghelici.

Potrivit lui, reprezentanţii AO „Moldova Mea” nu îndeamnă populaţia să iasă la proteste, dar să facă un pas înapoi pentru a-i da posibilitatea Parlamentului să conştientizeze tendinţele, pentru a soluţiona paşnic problemele. Totodată, Fiodor Ghelici a menţionat că dacă până la 1 mai, actuala guvernare nu va demonstra că este gata să acceptate propunerile membrilor Asociaţiei şi să colaboreze cu societatea civilă, atunci în Moldova s-ar putea crea o situaţie mai dificilă decât în Ucraina. „Noi vom ieşi împreună cu protestatarii şi vom lua puterea cu forţa”, a menţionat preşedintele Asociaţiei.

Fiodor Ghelici a îndemnat clasa politică să reacţioneze la propunerile înaintate şi să înceapă soluţionarea paşnică a crizei politică şi economică din Moldova.