logo

Finanţările pentru subvenţionarea agricultorilor au fost valorificate pe deplin


https://www.ipn.md/ro/finantarile-pentru-subventionarea-agricultorilor-au-fost-valorificate-pe-deplin-7966_994206.html

Cele 250 mln lei, plus 50 mln pentru Serviciului antigrindină, au fost valorificate integral de către beneficiarii subvenţiilor în agricultură pentru acest an. Suma de 150 mln lei, care va ajunge în Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli după adoptarea de către Parlament, în lectură finală, a rectificărilor la Legea bugetului pe 2011, va fi direcţionată la lichidarea datoriilor acumulate din anii precedenţi la subvenţionare (215 mln lei). Precizarea a fost făcută de către ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, în cadrul unui interviu, transmite Info-Prim Neo. Potrivit ministrului, puţin peste a treia parte din suma de 250 mln lei (36%) a revenit stimulării investiţiilor în procurarea tehnicii şi utilajelor agricole. Ponderea subvenţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor anuale şi celor pentru stimularea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare şi procesare a constituit 24,5% şi, respectiv, 9,2%. „În curând vom afla şi suma care va fi alocată în bugetul anului 2012 pentru subvenţionarea producătorilor agricoli. Aceasta nu va fi mai mică decât cea alocată în 2011. Concomitent, după mai multe discuţii cu producătorii, cu asociaţiile de agricultori şi cu Fondul Monetar Internaţional, am decis ca următoarea perioada de subvenţionare (şi ulterioarele) să fie considerată între 1 noiembrie anul în curs – 1 noiembrie anul următor”, a menţionat Vasile Bumacov. Imediat după deschiderea finanţării pe noul an, se va debursa 75% din suma totală a subvenţiilor, iar la sfârşit de an se vor examina cererile de subvenţionare care vor mai rămânea. Acestea vor fi acoperite din cele 25% rămase. „Noi vom anunţa în curând despre aceste schimbări în mecanismul de subvenţionare”, declarat ministrul agriculturii şi industriei alimentare.