Finanţarea partidelor politice din bugetul de stat ar trebui amânată până la aderarea R. Moldova la UE, consideră un jurist
https://www.ipn.md/ro/finantarea-partidelor-politice-din-bugetul-de-stat-ar-trebui-amanata-pana-la-ade-7965_973201.html
Finanţarea partidelor politice din bugetul de stat ar trebui amânată până la aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, consideră juristul Mihai Corj. Juristul a declarat miercuri, 23 decembrie, într-o conferinţă de presă că partidele ar trebui „să-şi tempereze pofta de a obţine bani de la buget”, transmite Info-Prim Neo.
Mihai Corj este de părere că finanţarea partidelor din bani publici este inoportună. „Oare lucrurile în ţară stau atât de bine că ne permitem luxul să întreţinem partidele politice din banii publici?”, s-a întrebat juristul. El a opinat că cele 30-50 mln lei prevăzute a fi alocate anual pentru finanţarea partidelor ar trebui să fie utilizate pentru crearea a câte o grădiniţă şi şcoală primară în fiecare sat.
Corj a solicitat liderilor partidelor politice „să se pătrundă de responsabilitate şi să declare, în programele lor politice, moratoriu finanţării de stat până la aderarea R. Moldova la UE”.
Juristul crede că noua normă este una discriminatorie pentru că sunt ignoraţi candidaţii independenţi la alegerile parlamentare, dar şi consilierii locali din autorităţile de nivelul unu (săteşti, orăşăneşti, municipali). Alocările de la buget se repartizează după numărul de mandate obţinute în Parlament şi nu după numărul de voturi. Totodată, Mihai Corj crede că această normă nu va fi în măsură să prevină corupţia din politică, ba chiar o va favoriza, tentaţia partidelor de a obţine bani de la buget fiind foarte mare.
În decembrie 2007, Parlamentul a adoptat o nouă lege a partidelor, care prevede finanţarea de la bugetul de stat a partidelor reprezentate în legislativ, adică a acelor care au trecut pragul electoral de 6%, şi a celor care au în consiliile locale de nivel regional cel puţin 5% din numărul total de consilieri. În acest scop, 0,2% din bugetul de stat vor fi alocate pentru finanţarea partidelor, proporţional numărului de mandate deţinute în Parlament şi consiliile regionale. Această clauză va intra în vigoare după alegerile parlamentare din primăvara anului 2009. Scopul acestor prevederi este de a susţine partidele politice şi de a preveni corupţia în rândul lor.
Mihai Corj a candidat la alegerile din 1998 în calitate de candidat independent, dar nu a acumulat numărul suficient de voturi pentru a accede în Parlament. Corj susţine că nu a fost şi nu este membru a vreunui partid politic şi că nu intenţionează să mai candideze, invocând că trecerea pragului de 3% este imposibilă. Până în prezent nici un candidat independent nu a ajuns în legislativ.