Organizaţiile neguvernamentale depind de vectorul politic al Republicii Moldova, deoarece finanţările de peste hotare acordate ONG-urilor sunt direct legate de orientarea pro vestică sau pro estică a Moldovei. De această părere este preşedinta Asociaţiei Femeilor Profesioniste şi de Afaceri din Moldova, Angela Chicu. Potrivit ei, în perioada când la guvernare s-au aflat partidele pro-ruse, finanţările ONG-urilor din partea statelor europene au fost stopate.
Angela Chicu a declarat pentru IPN că rolul ONG-urilor este de a sensibiliza şi de a informa partenerii de dezvoltare referitor la situaţia din Republica Moldova. „Unicul lucru ce mai putem face în domeniul politicii este să sensibilizăm europenii despre situaţia din ţară. Noi permanent suntem întrebaţi ce se întâmplă şi cu miliardul, cu băncile noastre, cu guvernarea. Noi spunem situaţia reală pentru că anume ONG-urile spun permanent dreptatea”, a menţionat Angela Chicu.
Totodată, preşedinta Asociaţia Femeilor Profesioniste a menţionat că una dintre problemele cu care se confruntă Asociaţia Femeilor Profesioniste şi de Afaceri este lipsa cadrelor necesare. „Aceasta este o problemă dureroasă în toată ţara. Cadrele bune, din păcate pleacă peste hotare pentru că-şi găsesc un loc mai bun într-o ţară mai prosperă decât Republica Moldova”, a explicat Angela Chicu.
Oengista a declarat că organizaţia este membră a reţelelor internaţionale Bussiness and Professional Women International şi Bussiness and Professional Women Europe. Din anul 2007 Asociaţia face parte dintr-un network al ţărilor baltice. De asemenea, ONG-ul face parte din programul Parteneriatul Estic şi din Asociaţia balcanică a femeilor de afaceri şi businessului mic şi mijlociu.
„Asociaţia implementează diferite proiecte într-un parteneriat strâns cu camerele de comerţ, inclusiv cu Camera de Comerţ din Republica Moldova. De exemplu, parteneriatul balcanic a fost stabilit prin Camera de Comerţ din Germania. Ni s-a propus colaborarea, am pregătit tot pachetul de documente şi de atunci am implementat mai multe proiecte cu network-ul acesta”, a menţionat Angela Chicu.
Asociaţia Femeilor Profesioniste şi de Afaceri din Moldova a fost fondată în anul 1998 de şapte femei de afaceri din Moldova. Potrivit preşedintei, menirea Asociaţiei este ca femeile de afaceri, prin intermediul acestui ONG, să-şi stabilească relaţii cu diferiţi parteneri pentru a-şi soluţiona problemele de afaceri. Asociaţia are 60 de membri activi şi circa 200 de membri pasivi.