Finalizarea operativă a aratului de toamnă va fi premiată
https://www.ipn.md/ro/finalizarea-operativa-a-aratului-de-toamna-va-fi-premiata-7966_966802.html
Guvernul a instituit şi în anul curent premii pentru raioanele care vor finaliza aratul de toamnă cel mai operativ. În acest scop vor fi cheltuite de la buget cca 320 mii de lei.
Premierul Vasile Tarlev a declarat în cadrul şedinţei Guvernului de miercuri, 10 octombrie, că aratul ar urma să fie încheiat la 15 noiembrie.
Potrivit Ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, pentru competiţia premiilor toate raioanele de pe teritoriul R. Moldova au fost împărţite în trei grupe, conform terenurilor arabile aflate în gestiune.
Pentru raioanele cu cele mai mari suprafeţe de terenuri arabile vor fi oferite două premii – I şi II de 70 şi, respectiv, 60 mii de lei. Al doilea grup de raioane va primi premii de 60 şi 50 mii de lei, iar al treilea grup - 50 şi 30 mii de lei.
Atribuirea premiilor ţine de competenţa unei comisii guvernamentale specială, care va controla după 15 noiembrie modul de efectuare a aratului de toamnă.
În această toamnă se preconizează că vor fi arate 825 mii de hectare de teren arabil. La moment 30% deja sunt arate.
Ministrul a menţionat că toate cele 420 mii de hectare de terenuri destinate însămânţării cu culturi cerealiere de primă grupă deja sunt arate, iar 70% din acestea – însămânţate. Procesul urmează să fie încheiat la 20 octombrie.