Filialele AMN din patru raioane trec la PDM
https://www.ipn.md/ro/filialele-amn-din-patru-raioane-trec-la-pdm-7965_989589.html
Filialele Alianţei Moldova Noastră (AMN) din patru raioane trec la Partidul Democrat (PDM). O Declaraţie în acest sens au semnat preşedinţii organizaţiilor teritoriale AMN din raioanele Soroca, Ialoveni, Floresti, Soldanesti, notează Info-Prim Neo.
„Membrii Alianţei Moldova Noastră din cadrul organizaţiilor teritoriale Soroca, Ialoveni, Floresti, Soldanesti, în număr de 1060 de persoane, se declară profund dezamăgiţi de lichidarea partidului, care a ţinut piept timp de mai bine de opt ani guvernării comuniste. În rezultatul alegerilor în 2003, 2005, 2007 a adus un aport deosebit în democratizarea ţării şi a demonstrat stabilitate a poziţiilor şi consecvenţă în acţiunile sale”, se spune în Declaraţie.
„Datorită AMN, care a câştigat în alegerile locale 2007 preşedinţia în mai mult dejumătate din numărul de raioane ale Republicii Moldova, partidele de orientare democratică au detronat comuniştii de la conducerea în mai mult de două treimi din localităţile rurale. După alegerile parlamentare din 2009, AMN a avut unul din cele mai importante roluri în cadrul formării Alianţei pentru Integrarea Europeană. Toate acestea au marcat ultimii zece ani de activitate a AMN şi speranţa dezvoltării societăţii democratice în Republica Moldova”, afirmă autorii documentului.
Ei îşi exprimă profunda indignare şi se disociază de actul de lichidare „a uneia dintre puţinele formaţiuni politice, care a demonstrat în toţi anii un caracter ferm, iar acţiunile preşedintelui Serafim Urechean le apreciem drept o trădare a echipei care a fost alături de el la toate etapele de activitate a acestui partid”.
„Congresul recent al partidului care a asimilat Alianţa demonstrează că membrii AMN au fost folosiţi doar pentru a genera o nouă campanie de PR pentru PLDM. Suntem convinşi că membrii AMN, care au demonstrat de mai mulţi ani eficienţă în funcţiile de gestionari ai unităţilor teritoriale, vor fi înlocuiţi cu membri ai partidului care a absorbit Alianţa. În aceste condiţii, am decis să aderăm la partidul, pe care îl considerăm unul dintre puţinele, care ne poate asigura o democraţie internă veritabilă şi şanse egale pentru echipele noastre de a pune la dispoziţia ţării experienţa acumulată pe parcursul a 15 ani – Partidul Democrat din Moldova. Politica acestui partid ne reprezintă şi suntem ferm convinşi că doar această formaţiune este capabilă să asigure o dezvoltare durabilă a Republicii Moldova şi un echilibru social”, se spune în Declaraţie.
La sfârşitul săptămânii trecute, congresul AMN a decis fuzionarea formaţiunii cu Partidul Liberal Democrat, iar congresul PLDM a acceptat fuziunea prin absorbţie a celor două partide.