Filat s-a întâlnit cu Putin
https://www.ipn.md/ro/filat-s-a-intalnit-cu-putin-7965_979028.html
Prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat, a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre creditul promis de către autorităţile ruse. Discuţiile au avut loc la întrevederea bilaterală a prim-miniştrilor, în cadrul Consiliului şefilor de guvern al Comunităţii Statelor Independente (CSI), care a avut loc la Ialta, vineri, 20 noiembrie.
Premierul moldovean l-a informat pe Vladimir Putin că Moldova a finisat negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi ar putea relua negocierile pe marginea creditului pe care preconizează să-l acorde Federaţia Rusă, exprimându-şi speranţa că acestea se vor solda cu succes, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al executivului de la Chişinău.
În alt context, premierul rus a menţionat că relaţiile dintre Federaţia Rusă şi Moldova s-au dezvoltat destul de activ în ultimii ani şi a apreciat nivelul ascendent al relaţiilor comercial-economice dintre cele două ţări.
Vlad Filat a spus că Moldova mizează pe pragmatism în relaţiile bilaterale şi că îşi va îndeplini obligaţiunile pe care le are şi pe care şi le va asuma în viitor. În cadrul întrevederii au fost discutate şi alte chestiuni, inclusiv şi cea cu privire la conflictul transnistrean.