Filat: La adresa mea şi a colegilor mei vin mesaje de intimidare
https://www.ipn.md/ro/filat-la-adresa-mea-si-a-colegilor-mei-vin-mesaje-7965_1003476.html
Premierul Vlad Filat afirmă că în Republica Moldova se dă o luptă între puterea legală şi cea ilegală, care a luat sub control unele instituţii ale statului şi demonstrează cum le poate folosi în lupta politică. „Am transmis un mesaj pe parcursul anilor: Nu sunt şantajabil. Cu mine nimeni nu va putea să discute idei prin presiune şi şantaj. În ultima perioadă au venit atâtea mesaje de intimidare la adresa mea şi a colegilor mei”, a declara premierul luni, 18 februarie, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, transmite Info-Prim Neo.
Făcând referire la percheziţiile Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi la Guvern, premierul a spus că acţiunile întreprinse nu au nimic în comun cu lupta anticorupţie. „Este o confruntare politică. Un partid politic foloseşte o instituţie care categoric nu poate fi politizată”, a remarcat Vlad Filat.
Partidul Liberal Democrat, pe care îl conduce, i-a acordat vot de neîncredere conducerii CNA. Potrivit lui Filat, reforma CNA a fost promovată inclusiv de către deputaţii PLDM şi este absolut firesc ca acest vot să fie pentru respectarea legii. „Oamenii nu trebuie să aibă sentimentul de frică şi de teroare”, a spus premierul.
Potrivit lui Vlad Filat, Republica Moldova are acum un parlament funcţional, are un guvern funcţional, instituţiile statului sunt funcţionale, iar dacă vreun funcţionar guvernamental va obstrucţiona sau va sabota exercitarea atribuţiilor funcţionale va fi demis imediat.
Comentând unele declaraţii precum că premierul ar trebui să-şi dea demisia, Vlad Filat a spus că cei care îl acuză de ceva nu au decât să demareze procedura de demitere a Guvernului, dacă îşi doresc acest lucru.
Săptămâna trecută PLDM a părăsit Acordul de constituire a AIE şi a declarat că este dispus să negocieze un nou acord.