logo

Filat despre decretul lui Şevciuk: Era firesc să fim, cel puţin, informaţi


https://www.ipn.md/ro/filat-despre-decretul-lui-sevciuk-era-firesc-sa-fim-cel-7965_1000613.html

„Ca formă această abordare a fost pentru mine una regretabilă. Era firesc să avem această discuţie, cel puţin să fim informaţi la acest capitol”. Astfel a comentat premierul Vlad Filat semnarea de către liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a unui asa-zis decret prin care sunt impuse taxe vamale speciale la mărfurile de pe malul drept al Nistrului. Informaţia despre semnarea decretului a apărut în presă imediat după întrevederea celor doi oficiali, transmite Info-Prim Neo. Premierul a declarat pentru presă sâmbătă, 29 septembrie, că de fapt decretul a fost semnat până la întrevedere. Cât priveşte conţinutul, premierul a menţionat că urmează să se efectueze o analiză în detalii în acest sens. „Aparent vine să echivaleze taxarea pentru produsele din regiunea transnistreană pe piaţa Moldovei, dar urmează ca această evaluare să fie făcută”, a notat premierul. Vlad Filat a mai spus că autorităţile vor continua să muncească, venind cu argumente, inclusiv şi la acest capitol, pentru ca să nu existe aceste dualităţi. Într-un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare se menţionează că la întrevederea din 26 septembrie a premierului Vlad Filat cu liderul regiunii transnistrene, Evghenii Şevciuk, subiectul în cauză nu s-a regăsit pe agenda discuţiilor. Biroul pentru integrare a calificat acţiunile unilaterale ale părţii transnistrene ca fiind contraproductive, care vin în contradicţie cu înţelegerile convenite în cadrul dialogului constructiv stabilit şi reprezintă un pas înapoi de la înţelegerile la care s-a ajuns în cadrul ultimelor întrevederi.