Filarmonica Naţională îşi deschide stagiunea aniversară. Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de activitate, până în luna iunie anul viitor vor fi organizate o serie de concerte, transmite IPN.
„În acest an am renunţat la formula de concert jubiliar cu buchete de flori, am sărbătorit şi după aceasta toată lumea uită că a avut loc evenimentul. De data aceasta, ne-am propus să organizăm o sărbătoare continuă. Din septembrie până în luna iunie, cu evenimente neobişnuite, interesante pentru spectatori”, a menţionat directoarea Filarmonicii, Svetlana Bivol.
Deschiderea stagiunii aniversare 2015-2016 va fi marcată de două concerte simfonice, care vor avea loc pe 2 octombrie și, respectiv, pe 9 octombrie. La primul concert, în scenă vor evolua Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale și Orchestra Simfonică a Companiei Publice Teleradio-Moldova.
Primul proiect din această stagiune a fost lansat. Este vorba despre seria de concerte „La unison cu prietenii”. „Am ajuns la momentul când trebuie să lucrăm cu publicul, să-l învăţăm cum să asculte muzica. La Filarmonică acum se lucrează cu copiii, se fac lecţii-concert, dar cred că trebuie de mers mai departe şi de învăţat publicul cum să savureze muzica”, a declarat Gheorghe Mustea, prim-dirijorul Orchestrei Simfonice a Companiei Publice Teleradio-Moldova.
Stagiunea va încheia cu un concert oferit de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale și artiștii autohtoni ai muzicii pop, rock, jazz.