logo

Fiecare secţie de votare va fi păzită de doi poliţişti


https://www.ipn.md/ro/fiecare-sectie-de-votare-va-fi-pazita-de-doi-politisti-7967_974869.html

La 5 aprilie, pentru asigurarea ordinii publice, lângă fiecare secţie de votare se vor afla câte doi poliţişti. Despre aceasta a anunţat joi, 2 aprilie, într-o conferinţă de presă Petru Corduneanu, şeful Direcţiei generale poliţie ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmite Info-Prim Neo. Petru Corduneanu a mai spus că, începând de astăzi, tot câte doi poliţişti vor supraveghea transportarea buletinelor de vot de la tipografie la secţiile de votare din ţară. Oamenii legii vor fi înarmaţi şi vor fi escortaţi de un echipaj mobil al poliţiei rutiere. La secţiile de votare, buletinele vor fi luate sub paza altor doi poliţişti până duminică dimineaţa, la ora 6.00. În ziua alegerilor, la fiecare secţie de votare din ţară, la distanţa de o sută de metri, vor sta câte doi colaboratori ai MAI. „Am convenit în acest an să asigurăm securitatea secţiilor de votare cu doi poliţişti, pentru a asigura ordinea publică în timp ce unul dintre ei va vota”, a explicat Corduneanu. Poliţiştii vor sta la secţiile de votare şi după închiderea acestora la ora 21.00. Oamenilor legii le este interzisă intrarea în secţiile de votare în uniformă de serviciu, cu arma din dotare sau personală, cu excepţia militarilor în termen. „Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în preajma secţiilor de votare, intrarea în secţiile de votare a posesorilor de arme. Pentru acte de huliganism şi încălcare gravă a ordinii publice vor fi întocmite procese verbale”, a atenţionat Corduneanu. Întrebat cum va fi asigurată ordinea publică în localitatea Corjova, Petru Corduneanu a specificat că „atât MAI, cât şi serviciile abilitate ale conducerii ţării vor întreprinde măsuri eficiente pentru a asigura buna desfăşurare a alegerilor pe întreg teritoriul ţării, înclusiv în Corjova”. Alegerile locale din 3 şi 17 iunie 2007 la Corjova – localitate de pe malul stâng al Nistrului jurisdicţia asupra căreia este disputată între Chişinău şi Tiraspol – au eşuat din cauza că forţele separatiste au blocat desfăşurarea scrutinului. Mai mulţi săteni implicaţi în procesul electoral, dar şi poliţişti au fost molestaţi de miliţia transnistreană, care a descins în număr mare în localitate distrugând totodată şi rechizitele electorale. În timpul alegerilor parlamentare din 2005, autorităţile transnistrene au blocat tentativele de a desfăşura alegeri cu urne mobile pentru alegătorii la domiciliu, iar în 2003, secţia de votare pentru Corjova a fost deschisă în satul vecin Cocieri aflat sub controlul Moldovei.  Potrivit datelor oferite de MAI, de la 5 februarie până în prezent au fost documentate 81 cazuri de încălcări ale legislaţiei electorale, cu implicarea a 121 de cetăţeni.