logo

Fiecare al treilea elev a fost martorul și inițiatorul unor acțiuni de bullying, studiu


https://www.ipn.md/ro/fiecare-al-treilea-elev-a-fost-martorul-si-initiatorul-7967_1071756.html

Fiecare al treilea elev a fost și martorul, și inițiatorul unor acțiuni de bullying, iar fiecare al patrulea copil a fost și victimă, și martor al unor astfel de acțiuni. Inacțiunea îi determină să rabde rolul de victimă, să asiste la acțiuni de bullying, iar într-un final aceeași inacțiune îi determină să devină agresori. Datele se conțin în studiul „Bullyingul în rândul adolescenților din Republica Moldova”, realizat cu sprijinul UNICEF Moldova, transmite IPN.

Constatările au fost prezentate în cadrul unor consultări publice organizate de Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Diana Cheianu, expert în politici educaționale, a menționat că la acest studiu au participat peste 2200 de elevi din clasele a VI-XII-a din instituții de învățământ din toată țara, profesori, psihologi, părinți. Cercetarea a fost realizată în toamna anului trecut, însă respondenții au fost rugați să se refere și la situații care au avut loc în anul 2018. Și aceasta pentru că bullyingul nu este o simplă violență, ci este caracterizat prin repetabilitate.

Studiul relevă că doar 70% din elevi se simt la școală veseli, iar restul copiilor s-au declarat triști, speriați, îngrijorați sau indiferenți. Și acest tablou, în opinia expertei, denotă că este foarte mult de lucru. Doar 85% dintre respondenți cred că elevii sunt prietenoși cu ei. 46%, adică fiecare al doilea elev, a spus că în clasă există cel puțin un elev sau mai muți cu care colegii refuză să comunice, nu li se împărtășesc idei sau chiar sunt luați în derâdere. Cercetarea a mai arătat că pentru părinți, mai ales de la sate, termenul de bullying este necunoscut, deși aceștia folosesc pentru el sinonime: înjosiri, intimidare, hârțuire prin cuvinte și fapte. Părinții au mai menționat că bullying a existat și pe vremurile când ei au mers la școală. Concomitent, specialiștii au declarat că elevii devin mai duri.

Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Desiree Monique Jongsma, a declarat că în ultimul timp subiectul bullyingului este tot mai discutat, la toate nivelurile societății. Și la nivel global este recunoscut faptul că acest fenomen afectează bunăstarea copiilor și a tinerilor. Însă nu toate consecințele lui sunt cunoscute. În anul 2016, peste o sută de mii de tineri și elevi au participat într-un studiu organizat prin canalul UNICEF. Acesta arată că o treime din respondenți au spus că a fi supus bullyingului este ceva firesc și ei nu spun nimănui despre cele trăite. Totodată, o pătrime din victime au spus că nici nu știu cui să comunice despre aceasta. Și în Republica Moldova situația nu diferă foarte mult de situația la nivel global.

„Este descurajator să aflăm că adulții tratează de multe ori bullyingul ca ceva firesc sau îi subestimează proporția consecințelor pe care le poate genera. În multe cazuri, hărțuirea este ignorată sau tolerată. Și atunci când părinții sau învățătorii nu intervin, unele victime iau lucrurile în mâinile proprii și de mult ori aceasta are consecințe nefaste. Într-o sală de clasă modernă, centrată pe copil, bullying nu ar exista. Convenția cu privire la drepturile copilului explică foarte clar obligația Guvernului de a asigura dreptul copiilor de a învăța într-un mediu sigur”, a notat Desiree Monique Jongsma.

Președintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adrian Lebedinschi, a declarat că în anul 2019 patru persoane au fost omorâte de către copii. La fel, au avut loc patru infracțiuni de vătămare corporală gravă, 12 infracțiuni cu caracter sexual, zece tâlhării etc. Potrivit parlamentarului, aceștia sunt copiii cărora în școli nu le este acordată suficientă atenție. Ei își permit să-și bată joc de semeni lor, să le ia banii și aceștia nu sunt neapărat copii din familii sărace, iar cazurile au loc și în școli private. Potrivit lui, de multe ori au de pătimit copiii care au o dizabilitate.

Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a s-a referit la amploarea fenomenului violenței în instituțiile de educație. Potrivit studiului, fiecare al cincilea copil a răspuns că nu cunoaște cum să procedeze în caz că el sau altcineva e supus unui act de violență.