logo

Fiecare a treia femeie cu cancer mamar se adresează în stare avansată a bolii


https://www.ipn.md/ro/fiecare-a-treia-femeie-cu-cancer-mamar-se-adreseaza-in-7967_1008674.html

Circa 900 de cazuri noi de cancer mamar sunt depistate anual în Moldova, iar fiecare a treia femeie se adresează la medic fiind deja în stare avansată a bolii. În prezent, peste 9000 de femei din Moldova stau la evidenţă cu cancer al glandei mamare, transmite IPN.

Vasile Jovmir, specialist în oncologie la Ministerului Sănătăţii, a declarat vineri, 25 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că numărul cazurilor de cancer mamar este în creştere continuă şi cel mai alarmant este faptul că din cauza diagnosticului tardiv şi mortalitatea este mare. În anul 2012 au fost diagnosticate 871 de femei cu cancer la sân, iar 486 de persoane au decedat din cauza aceasta .

Medicul a mai spus că 90 la sută dintre femei singure descoperă tumoarea, deoarece cea mai practică şi rapidă metodă de control este palparea. Medicii recomandă ca femeile să efectueze examenul mamografic cel puţin o dată la doi ani. Femeile sub 40 de ani, dacă nu prezintă simptome, ar trebui să facă ultrasonografie. Totuşi cea mai eficientă metodă este mamografia, investigaţia imagistică care presupune expunerea la o cantitate nesemnificativă de raze X. Medicii mai spun că 2-3 procente dintre persoanele care fac mamografie în scop profilatic descoperă devieri.

Medicii mai bat alarma şi pentru faptul că în ultimii ani limita de vârstă la care este diagnosticat cancerul mamar a scăzut ameninţător. „Cancerul întinereşte în ultimii ani cu 6-8 ani”, a spus Larisa Sofroni, chirurg mamolog la Institutului de Oncologie.

Pentru persoanele asigurate, examenul mamografic se face gratis, iar pentru cele ce nu au poliţă, acesta costă peste 100 de lei în instituţiile medicale de stat şi ceva mai scump în cele private.