logo

Fetița accidentată mortal în drum spre școală la Baurci era singurul copil al familiei. Detalii despre caz


https://www.ipn.md/ro/fetita-accidentata-mortal-in-drum-spre-scoala-la-baurci-7967_1112701.html

O elevă și-a pierdut viața astăzi în satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, accidentată de un automobil în drum spre școală. Administrația liceului din localitate precizează că fata avea 11 ani și era singurul copil al familiei. Era o elevă sârguincioasă și învăța foarte bine.

Solicitată de  IPN, directoarea liceului, Galina Pamujac, spune că în sat copiii ajung, de regulă, neînsoțiți de adulți la școală, iar un autobuz școlar nu există în localitate. Accidentul rutier în care și-a pierdut viața eleva s-a produs în preajma unui pod, una dintre puținele porțiuni fără infrastructură pietonală.

Totodată, directoarea liceului a precizat că până acum astfel de incidente nu au mai avut loc în sat.

Elena Cașu, ofițer de presă al Direcției de Poliție Găgăuzia, a declarat pentru IPN că în momentul tragediei copila se deplasa de una singură pe carosabil, nefiind însoțită de alți copii sau adulți. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unei defecțiuni tehnice a volanului, care l-ar fi împiedicat pe șofer să efectueze o manevră sigură. Potrivit ofițerului de presă, mașina era veche, fapt care probabil a influențat producerea coliziunii.

Conducătorul auto, un bărbat de 74 de ani, nu a consumat alcool înainte să urce la volan.

Investigațiile continuă.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!