logo

Festivalul Filmului Francofon revine la Chișinău: 7 producții cinematografice vor fi proiectate la Cineplex Loteanu


https://www.ipn.md/ro/festivalul-filmului-francofon-revine-la-chisinau-7-productii-cinematografice-vor-7967_1108509.html

Festivalul Filmului Francofon a fost inaugurat, luni seara, la Chișinău. Până pe 31 octombrie, la Cineplex Loteanu, vor fi proiectate șapte filme în limba franceză, cu subtitrare în limba română, transmite IPN.

Biletele la film sunt gratuite, în limita capacității sălii, și pot fi ridicate la casele cinematografului.

Cele producții cinematografice sunt variate ca gen: comedii, drame, thrillere și documentare. Festivalul a început cu filmul Jeanne du Barry, un film de dramă istorică, din 2023, regizat, și produs de Maïwenn. Vor mai fi proiectate filmele Vincent doit mourir, La Passion de Dodin Bouffant, Bâtiment 5, Une année difficile, Les Gardiennes de la planète și Salem, toate lansate în 2023 și 2024.

Producțiile au câștigat deja premii la diferite festivaluri internaționale. Acestea sunt mărturie a bogăției și diversității cinematografiei franceze, care rămâne foarte populară în rândul publicului moldovenesc, precizează Ambasada Franței în Republica Moldova.


Festivalul Filmului Francofon este la a 23-a ediție.