logo

Fermierii specializaţi în cultivarea pomuşoarelor sunt ajutaţi să-şi dezvolte afacerile


https://www.ipn.md/ro/fermierii-specializati-in-cultivarea-pomusoarelor-sunt-ajutati-sa-si-dezvolte-af-7966_1029176.html

Fermierii specializaţi în cultivarea pomuşoarelor pot beneficia de instruiri pentru a-şi dezvolta afacerile: de la cultivare, până la livrarea produselor pe piaţa de desfacere. Trei asociaţii de pe ambele maluri ale râului Nistru au creat o platformă de cooperare pentru a atinge acest scop. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin programul de consolidare a încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru, implementat de PNUD Moldova, transmite IPN.

Efortul fermierilor de a face faţă cerinţelor consumatorilor faţă de pomuşoare va fi susţinut în cadrul proiectului „BerryDev”, realizat de Agenţia pentru dezvoltarea socio-economică durabilă „BizGates” şi Asociaţia „Pomuşoarele Moldovei”, în parteneriat cu Asociaţia micilor fermieri „Beliy Most” din stânga Nistrului. Pe parcursul anului curent, dar şi în 2017, agricultorii vor învăţa cele mai noi tehnologii de cultivare, păstrare şi distribuire a pomuşoarelor, inclusiv de la experţi de peste hotare. De asemenea, vor accesa vizite de studiu pe ambele maluri ale râului Nistru şi în România. Totodată, vor fi create două loturi demonstrative cu tehnologii avansate de producere şi pre-răcire a pomuşoarelor.

Recent, 20 de producători, consultanţi şi reprezentaţi ai asociaţiilor de profil au vizitat mai multe gospodării din Criuleni şi Orhei, unde au făcut cunoştinţă cu tehnici noi de cultivare a căpşunelor şi murelor, instalaţii de pre-răcire pentru extinderea perioadei de păstrare, precum şi ambalaj destinat comercializării în reţelele de supermarket.

Ca urmare a proiectului, se aşteaptă ca cel puţin 50 de fermieri de pe ambele maluri vor aplica cele mai bune practici în cultivarea pomuşoarelor, pentru a-şi spori productivitatea şi veniturile.