Asociația Forța Fermierilor nu renunță la protestul anunțat. De miercuri, agricultorii vor ieși cu tehnica din dotare în aproape toate raioanele țării. În primă etapă, protestele vor avea loc în teritoriu, iar dacă nu vor fi auziți, fermierii anunță că vor veni cu tehnica în capitală, transmite IPN.
„Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru perioadă nedeterminată , pe când marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii riscă să falimenteze în următoarele 2-3 luni. În cadrul discuției (cu autoritățile) fermierii au constatat că, din păcate, chiar unele promisiuni mai concrete, formulate din partea autorităților încă din martie, nu sunt realizate până în prezent. Solicitarea noastră să fie semnat de către prim-ministru un memorandum măcar cu 4 din cele 5 revendicări, cu indicarea termenelor concrete de realizare, a fost respinsă”, precizează Forța Fermierilor.
Agricultorii precizează că protestul va fi pașnic și nu va implica forțe politice. „Vom apela imediat la polițe în vederea identificării provocatorilor politici și menținerii ordinii publice. Totodată, anticipat cerem scuze de la locuitorii țării pentru incomodități posibile de circulație pe traseele naționale în perioada protestelor. Dar nu mai putem răbda. Cuțitul a ajuns la os”, este mesajul transmis de liderii protestatarilor.
Forța Fermierilor solicită alocarea nu mai târziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii, în valoarea de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă, cum ar fi grâu, orz, rapiță etc. De asemenea, se solicită restricționarea temporară prin decizia Comisiei Situației Excepționale a importului grâului, porumbului, rapiței și floarea-soarelui în Republica Moldova din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană va prelungi această restricție pentru țările din Europa de Este după 5 iunie. Se mai solicită achitarea până la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022.