Fermentarea vinului a ucis trei persoane
https://www.ipn.md/ro/fermentarea-vinului-a-ucis-trei-persoane-7967_971916.html
Trei persoane au decedat în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon, format în rezultatul procesului de fermentare a vinului. Tragedia a avut loc la 5 octombrie, într-un beci dintr-o gospodărie din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit departamentului situaţii excepţionale, monoxidul de carbon a ucis pe rând vecinul proprietarului, un bărbat de 53 ani, care a coborît în beciul unde se afla vinul la fermentat, dar şi proprietarii beciului, în vârstă de 53 şi, respectiv, 59 ani.
Cadavrele celor trei au fost descoperite de către fratele stăpânului casei.