logo

„Femei pentru Societatea Contemporană” pledează pentru o campanie electorală incluzivă


https://www.ipn.md/ro/femei-pentru-societatea-contemporana-pledeaza-pentru-o-campanie-electorala-inclu-7967_1046562.html

Asociația „Femei pentru Societatea Contemporană”, împreună cu Platforma Egalitate de Gen, vor organiza, în cinci localități din țară, dezbateri la care vor aborda problema mesajelor sexiste și a altor forme de violență față de femei în alegeri.

Într-o conferință de presă la IPN, Veronica Lupu, directoare a proiectului „Șanse egale pentru femei în campania electorală”, a declarat că dezbateri vor fi organizate la Chișinău, Anenii Noi, Strășeni, Ialoveni și Criuleni. Acestea sunt adresate atât candidaților, cât și liderilor partidelor politice, formatorilor de opinie, jurnaliștilor, reprezentanților societății civile și ai instituțiilor de ordine

Participanții la dezbateri vor fi instruiți cum să identifice mesajele sexiste și alte forme de violență verbală sau fizică față de femeile implicate în campania electorală și cum să acționeze când identifică o situație de agresiune, la ce instituții să se adreseze pentru a reclama aceste cazuri.

Olga Bîtcă, președinta Platformei Egalitate de Gen, a menționat că în campania electorală manifestările de sexism și instigarea la discriminare împotriva femeilor au loc prin diminuarea importanței și potențialului pe care îl au femeile. Un alt procedeu este dezumanizarea și excluderea acestora. Aceste situații au loc inclusiv din cauza lipsei de democrație internă în rândul partidelor politice și din cauza lipsei de indicatori și obiective pentru promovarea femeilor în funcții de conducere. Olga Bîtcă susține că lipsa de mecanisme care să permită raportarea și sancționarea manifestărilor de hărțuire sexuală și discriminare a femeilor în interiorul partidelor politice, plus lipsa mecanismelor de susținere din partea statului, care să dezvolte servicii de asistență parentală – toți acești factori descurajează și diminuează considerabil șansele femeilor în politică.

Nina Lozinschi, secretară generală a Platformei Egalitate de Gen, a menționat că, în pofida îndemnurilor către femei să se implice mai mult în politică, în procesele decizionale, există încă multe bariere care le împiedică să ajungă în funcții de conducere, iar una dintre acestea sunt mesajele sexiste, în special în perioada electorală.

Olga Nicolenco, expertă gender, a menționat că studiile internaționale au demonstrat că violența asupra femeilor în campania electorală reprezintă una din cele mai mari obstacole în calea realizării drepturilor politice ale femeilor. Procentul femeilor care dețin funcții înalte în politică la nivel internațional rămâne în continuare mic, de numai 23%.

Participanții la conferința de presă au îndemnat partidele politice, observatorii, presa să se alăture eforturilor de combatere a violenței față de femei în campania electorală și să reclame aceste cazuri, pentru a avea o campanie electorală incluzivă, cu oferirea de șanse egale pentru ambele sexe în alegeri.