logo

Feeria iernii surprinsă de copii în grafică și pictură


https://www.ipn.md/ro/feeria-iernii-surprinsa-de-copii-in-grafica-si-pictura-7967_1045813.html

Lucrările de grafică şi pictură a 46 de copii care frecventează centrele comunitare specializate din municipiul Chișinău au fost prezentate în cadrul unei expoziţii cu genericul: „Feeria iernii în culorile spectrului cromatic”, vernisată în holul Primăriei. Acţiunea este organizată de către Direcţia municipală pentru protecția drepturilor copilului, transmite IPN.

Directorul interimar, Lucia Caciuc, a spus că prin această activitate este cultivat şi valorificat potenţialul artistic al copiilor. „Au fost expuse cele mai frumoase lucrări pentru a crea dispoziţia de sărbătoare. Toţi care vor vedea aceste lucrările vor discreţi frunţile şi vor înţelege că viaţa este frumoasă şi poate fi frumoasă prin ochii acestor copii. Şi eu sunt sigură că aceste picturi o să inspire spre lucruri frumoase şi mari”, a spus Lucia Caciuc.

Specialistul principal în probleme socio-educative şi comunicare din cadrul Direcţiei, Vera Pseneac, a spus că prin arta lor copii au încercat să aducă armonia, dragostea şi frumosul în holul Primăriei. Aceşti copii simt şi gândesc artistic, ceea ce mobilizează, inspiră şi îi molipseşte pe toţi,  să nu fie indiferenţi, să fie receptivi la tot ce este frumos. „Aceşti copiii au reuşit să impresioneze prin artă, măiestrie, originalitate şi creativitatea lucrărilor expuse”, a spus Vera Pseneac.

Potrivit viceprimarului Nistor Grozavu, autorii lucrărilor vernisate au talent, sunt viitori pictori, viitori arhitecţi. „Dacă cumva o să alegeți o altă meserie, să nu lăsaţi frumosul niciodată.”, i-a îndemnat viceprimarul.

Copiii care au participat cu lucrări la expoziţie au primit diplome de merit, dulciuri şi flori. În municipiul Chişinău sunt opt centre comunitare pentru tineri care desfăşoară activităţi de pictură. Acestea sunt frecventate de către copii din familii vulnerabile, copii ai străzii şi din grupurile de risc.