logo

FC Tiraspol a devansat-o pe Dacia în clasament


https://www.ipn.md/ro/fc-tiraspol-a-devansat-o-pe-dacia-in-clasament-7979_1004925.html

FC Tiraspol a urcat pe locul doi în clasamentul Diviziei Naţionale. „Orăşenii” au învins vineri, 26 aprilie, echipa Milsami Orhei, scor 2-0, în derbyul etapei a XVIII-a, transmite IPN.

Tiraspolenii au marcat câte un gol la începutul fiecărei reprize, prin Alexandru Grosu şi Djibril Paye. După acest succes, formaţia pregătită de Vlad Goian a devansat-o pe Dacia Chişinău, însă „lupii galbeni” vor juca astăzi, 27 aprilie, cu Rapid Ghidighici.

Milsami rămâne pe poziţia a patra, dar pierde teren în lupta pentru podiumul campionatului naţional.

Într-un alt meci, Zimbru Chişinău a surclasat-o pe Speranţa Crihana Veche, scor 8-1. O triplă şi-a trecut la activ atacantul rus Sergey Tsyganov. A fost debutul pe banca tehnică a „galben verzilor” pentru Serghei Cleşcenco. Cu această victorie, Zimbru s-a ridicat pe locul 6 în clasament.

În celelalte partide ale etapei se vor întâlni: Nistru Otaci – Iskra-Stal Râbniţa, Sheriff Tiraspol – Academia Chişinău, FC Costuleni – Olimpia Bălţi.