logo

FC „Dacia” lansează ideea unei galerii unite pentru susţinerea selecţionatei naţionale


https://www.ipn.md/ro/fc-dacia-lanseaza-ideea-unei-galerii-unite-pentru-sustinerea-selectionatei-7967_961221.html

„FC Dacia” solicită suportul în organizarea unei galerii unite pentru susţinerea selecţionatei naţionale, se menţionează într-o adresare a directorului acestui club de fotbal, Dragoş Hâncu, către alte cluburi din Republica Moldova, citată de Info-Prim Neo. Potrivit adresării, aceasta este una dintre măsurile pe care le propune „FC Dacia” pentru a evita altercaţiile dintre galeriile şi fan-cluburile formaţiilor de fotbal din capitală. Hâncu menţionează, în context, că „în ultimul timp, se observă o doza sporită de agresivitate din partea unor galerii.” Pe lângă soluţia de a forma o galerie comună care ar susţine selecţionata naţională, clubul chişinăuian citat propune o „masă rotundă” cu participarea reprezentanţilor tuturor galeriilor moldoveneşti, care să discute probleme pe care le întâmpină galeriile, soluţii, schimb de experienţă etc. „Crearea unor galerii profesioniste, plus creşterea prezenţei la meciurile de fotbal, sunt un stimulent important pentru jucători şi, ca rezultat, pentru fotbalul naţional”, susţine sursa citată. Clubul de Fotbal „Dacia” din Chişinău este în prezent pe locul 3 din 10 în Divizia Naţională, cu 17 puncte acumulate. La sfârşitul lunii iulie, galeria unei formaţii de fotbal din Chişinău au intrat în altercaţie cu spectatorii de pe stadionul din Bălţi.