logo

Fără examene pentru cei din regiunea transnistreană care vor alege studii de specialitate


https://www.ipn.md/ro/fara-examene-pentru-cei-din-regiunea-transnistreana-care-vor-alege-studii-de-spe-7967_1005050.html

Tinerii din regiunea transnistreană care se vor înscrie la şcolile şi colegiile profesionale nu vor mai trebui să susţină examenul unic (echivalentul examenelor de bacalaureat în dreapta Nistrului). Administraţia din regiune crede că astfel va motiva mai mulţi tineri să aleagă studiile de specialitate, transmite IPN.

Potrivit paginii electronice a Agenţiei „Novîi Reghion”, care face referire la datele  statistie ale Tiraspolului, în 2012 circa 20% din locurile oferite de instituţiile de învăţământ profesional au rămas neacoperite.

Modificările operate oferă tinerilor care nu au reuşit să devină studenţi la universitate şansă să obţină o profesie. Autorii iniţiativei legislative au menţionat că aceste modificări contribuie şi la armonizarea sistemului de învăţământ din regiune cu cel al Rusiei.