logo

Familiile beneficiare de ajutor social pot solicita convertoare pentru semnalul TV digital


https://www.ipn.md/ro/familiile-beneficiare-de-ajutor-social-pot-solicita-convertoare-pentru-semnalul-7967_1041009.html

Familiile beneficiare de ajutor social pot solicita, până în data de 5 mai, eliberarea gratuită a unui convertor pentru recepționarea semnalului TV digital. Cererile vor fi depuse în formă scrisă la asistentul social din localitatea în care familia își are reședința.

Decizia prin care familiile beneficiare de ajutor social vor fi asigurate gratuit cu convertoare pentru televiziunea digitală terestră a fost adoptată de Guvern la începutul lunii februarie.

Într-un răspuns la o solicitare a Agenției de Presă IPN, Ministerul Economiei și Infrastructurii menționează că licitația pentru cumpărarea convertoarelor va fi organizată după rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018, când va fi prevăzută suma necesară. Modalitatea de distribuire va fi precizată în caietul de sarcini pentru licitație și, în final, se va conține în oferta câștigătoare. În cazul alocării mijloacelor financiare necesare, se planifică ca până la finele anului curent să fie distribuite convertoarele beneficiarilor.

Într-un răspuns al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru IPN, se menționează că operatorul economic care va fi selectat va distribui, sub semnătură, câte un convertor fiecărei familii conform listelor generalizate, după care va prezenta structurilor teritoriale de asistență socială listele cu semnături ale beneficiarilor.

Ministerul precizează că vor beneficia de convertoare pentru televiziunea digitală terestră doar familiile beneficiare de ajutor social pentru luna februarie a anului curent, care dispun de un televizor funcțional ce nu recepționează semnalul digital.

Anterior, se estima că vor fi eliberate convertoare gratuite pentru circa 72 de mii de familii. Conform estimărilor actualizate, 56 de mii de familii ar fi eligibile să solicite acest suport.

La magazinele de electrocasnice sau prin Internet majoritatea modelelor de convertoare pot fi cumpărate cu 600 – 1200 de lei. Prețul diferă în funcție de producător și proprietățile funcționale ale dispozitivului. Pe lângă convertor, pentru recepționarea semnalului TV digital se cere și o antenă decimetrică.