 |
|
| Dionis Cenușa, Columnist principal | |
Ucraina și Moldova a scos în evidență fermitatea politică a Bruxelles-ului de a facilita procesele politico-tehnice ce permit lărgirea spre Est, în pofida ramificațiilor negative produse de factorul ungaro-rusesc. Obstacolul geopolitic prognozat să intervină din partea lui Viktor Orban a fost neutralizat prin “achiziția” de facto a veto-ului Ungariei prin deblocarea a 10 miliarde de euro din fondurile europene (Bloomberg, Decembrie 2023). Astfel, chiar dacă cu anumite costuri serioase pentru reputație, Uniunea Europeană (UE) a reușit să depășească o confruntare politică cu Orban care să lovească în imaginea Ucrainei, iar indirect – în sentimentul de solidaritate pro-ucraineană.
Deja confruntați cu protestele transportatorilor și fermierilor din Polonia, Slovacia și Ungaria în ultimele luni ale anului 2023, autoritățile ucrainene au evitat o ciocnire cu naționaliștii eurosceptici la scară europeană pe subiectul negocierilor de aderare. Or, Viktor Orban s-a convertit într-un soi de simbol al rezistenței forțelor naționaliste din statele membre împotriva elitelor supranaționale, întruchipate de către instituțiile UE și elitele naționale coalizate în jurul Bruxelles-ului. Pe altă parte, unanimitatea tehnică obținută în lipsa fizică a lui Orban de la procesul de vot a creat un episod de oportunitate, care s-ar putea să nu se mai repete. Deși, pe moment, a fost depășit veto-ul Ungariei, intenția strategică a lui Orban este de a acționa în calitate de frână împotriva oricărei aderări accelerate a Ucrainei la UE. Chiar dacă dreptul de vot al Ungariei poate fi dezactivat temporar în cadrul Consiliului European (Articolul 7 al Tratatului UE), Budapesta este dispusă să folosească inclusiv pârghii naționale (ratificare etc.) în calitate de rezistență anti-ucraineană.
Anul 2024 va determina parțial dinamica proceselor de extindere a UE. Probabilitatea unei ascensiuni a forțelor eurosceptice în legislativul european ca urmare a alegerilor din vara lui 2024 este deocamdată minoră. Sondajele denotă că Popularii Europeni și Social-Democrații ar putea să domine Parlamentul European în continuare (Politico, Decembrie 2023). Constelația politică europeană va rămâne neschimbată, dacă problemele de anvergură continentală - migrația sau criza nivelului de trai - vor rămâne în actualele proporții. Totodată, peste aproape doi ani de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, tema securității convenționale ar putea să mobilizeze cu o forță mai mică atenția votanților. În linii mari, ocupați de probleme interne și obișnuiți cu crizele de securitate din vecinătatea imediată, politicienii din capitalele statelor UE ar putea să simtă necesitatea de-ucrainizării discursului politic național. Totodată, pășirea în dimensiunea tehnică a negocierilor în 35 de domenii va canaliza atenția Ucrainei și a instituțiilor europene pe reforme, unde sunt necesare rezultate concrete pentru a progresa. Fără reușite în domeniul reformelor, Ucrainei îi va fi mai dificil să rețină sprijinul european și să acumuleze asistență financiară care să combine necesitățile pentru reformarea și reconstruirea țării. Totuși, disponibilitatea resurselor financiare pentru integrarea europeană a Ucrainei va depinde de volatilitatea războiului și costurile pe care acesta le va genera pentru statele membre și UE.
Euroscepticismul lui Orban și opoziția anti-ucraineană
Manifestarea rigidității decizionale în interiorul structurilor înalte ale UE caracterizează strategia lui Viktor Orban de a păstra intactă imunitatea regimului său non-liberal împotriva condiționalității europene. Extorcarea fondurilor europene în schimbul susținerii dosarului ucrainean constituie o ilustrație a faptului că euroscepticii din cadrul UE învață noi metode pentru a-și promova interesele din contul calculelor geopolitice ale UE și a majorității statelor membre. A fost primul caz concludent când Ucraina a devenit o monedă de schimb în tranzacțiile dintre eurosceptici și Bruxelles. Dacă acest precedent devine o practică uzuală, atunci apare riscul politizării procesului de lărgire a UE în scopuri (micro-)politice naționale.
Pe lângă extragerea de beneficii financiare, acțiunile lui Orban denotă o pregătire pentru o viitoare opoziție împotriva reformelor interne în UE, imperative pentru a face extinderea posibilă. Odată ce UE ar putea să crească până la 35 de state membre apare necesitatea de a simplifica procesul de luare a deciziilor. Astfel, sporește atractivitatea votului calificat majoritar, care ar trebui să înlocuiască principiul de unanimitate pentru a preveni blocaje în funcționarea UE. Din acest considerent, acțiunile lui Orban pot fi interpretate de asemenea prin prisma rezistenței împotriva reformei interne și a eventualei anulări a principiului de unanimitate în luarea deciziilor la nivel european. Atitudinea lui Orban este determinată de percepția că, spre deosebire de restul candidaților europeni, anume Ucraina impune o revizuire de modus operandi în conformitate cu care UE funcționează în prezent. Dimensiunea populației, specificul economiei și necesitatea continuă de resurse financiare pentru reparație (post-)belică cât timp nu este identificată o formulă permanentă de pace. În consecință, Orban vede în aderarea Ucrainei un risc clar pentru posibilitatea Ungariei de a exploata principiul de unanimitate.
Opoziția anti-ucraineană exprimată actualmente de către Orban și ulterior de alți lideri naționali (după alegerile prezidențiale franceze din anul 2027 - Marine Le Pen) semnalizează probabilitatea unei extinderi lente a UE spre Est. Calitatea reformelor interne și aproximarea eficientă cu legislația europeană ar putea deveni contra-argumentele majore ale Ucrainei de a face pași tangibili în direcția statutului de stat membru. Dacă dosarul ucrainean va fi imobilizat din cauza sincopelor interne (reforme eșuate) sau a obstacolelor externe (euroscepticismul anti-ucrainean), atunci ceilalți din pachetul extinderii estice – Moldova și Georgia – ar putea fi vizați negativ indiferent de eventualele progrese interne. Or, aliații Ucrainei în cadrul UE ar putea să condiționeze aderarea altor state est-europene cu sprijinul pentru cauza ucraineană.
Rusia – accelerator și iritant al integrării europene în vecinătatea estică a UE
Gestionarea insecurității produse de agresiunea militară a Rusiei reprezintă o bună parte din raționamentul liderilor europeni de a lansa negocierile de aderare cu Ucraina cât mai devreme. În primul rând, Bruxelles-ul înțelege componenta motivațională a lansării negocierilor de aderare pentru starea de spirit a populației și armatei ucrainene, care este implicată într-un război de apărare împotriva forțelor rusești. Al doilea aspect central vizează faptul că odată ancorată în procesul de aderare, indiferent de viteza transformărilor, statul ucrainean poate fi ajutat să se stabilizeze prin reformare și combaterea corupției sistemice. Or, negocierile de aderare oferă o direcție clară pentru dezvoltarea țării care nu are alternativă în lista opțiunilor clasei politice și cetățenilor ucraineni. Orientarea europeană este opusul zonei gris care din cauza consecințelor războiului rusesc încă se poate cristaliza, cu precădere dacă este impusă o pace forțată asupra Ucrainei. Cel de-al treilea și ultim considerent care contează este importanța negocierilor de aderare pentru democratizarea și respectiv europenizarea Ucrainei. În condițiile în care desfășurarea alegerilor în Ucraina reprezintă o sarcină practic imposibilă în 2024 din motive de securitate, deschiderea negocierilor de aderare permite stabilirea unui mecanism de supraveghere asupra acțiunilor instituțiilor ucrainene. Mass-media și societatea civilă obțin niște pârghii noi prin intermediul cărora pot monitoriza comportamentul guvernanților ucraineni și respectiv alerta instituțiile UE despre orice devieri de la angajamentele europene.
Atât pe durata războiului cât și ulterior, factorul rusesc va reprezenta unul din stimulatorii nedoriți ai integrării europene în Europa de Est. Deocamdată, consolidarea instituțiilor de stat în materie de securitate este în lista priorităților, fiind plasată mai sus decât reformele structurale de ordin politico-economic. Provocarea majoră pentru structurile europene și cele ucrainene constă în necesitatea asigurării unui echilibru funcțional între urgențele de securitate militară sau contracararea factorului rusesc, pe o parte, și prioritățile de reformare și creare a statului de bunăstare de tip european, pe de alta. Anume pe această dilemă contează Moscova care folosește războiul ca instrument de extenuare și dezorientare a Ucrainei.
În fond, factorul rusesc poate avea efect dual asupra lărgirii UE spre Est. Pe de o parte, UE și noile state candidate folosesc raționamente strict geostrategice pentru a mobiliza instituțiile și populațiile lor și cele din vecinătate să îmbrățișeze integrarea europeană sporită. Astfel, vectorul european este proiectat drept garanție pentru securitate cât timp aderarea la NATO este imposibilă. Securitatea este logica predominantă, iar integrarea europeană devine o politică orientată spre eliminarea influenței Rusiei în regiune. Pe de altă parte, același factor rusesc distorsionează alocarea proporțională a resurselor limitate din Ucraina pentru cheltuieli non-militare. Militarizarea și securitizarea economiilor și societăților din proximitatea estică a UE subminează rolul standardelor democratice, inclusiv a statului de drept, care sunt sacrificate pentru a asigura ordinea publică și securitatea națională, în general. Prin urmare, chiar dacă Rusia a devenit principalul motor al lărgirii UE, tot factorul rusesc reprezintă un iritant major pentru progresul viitor al procesului de aderare al Ucrainei și altor state candidate, mai ales în combinație cu eforturile eurosceptice ale lui Orban.
În loc de concluzii...
Anul 2023 a produs un salt semnificativ pentru agenda extinderii UE spre spațiul ex-sovietic, dar rezultatul obținut va necesita o consolidare atât pe câmpul de război, cât și pe terenul reformelor în interiorul UE, dar și mai mult în statele candidate. Factorul ungar-rusesc, în combinație și separat, conține riscuri pentru asigurarea durabilității procesului de lărgire a proiectului european. Or, acest factor este capabil să disperseze atenția și resursele limitate de care e nevoie pentru a facilita integrarea europeană a Ucrainei, iar prin intermediul acesteia, de asemenea, și europenizarea Europei de Est. În fine, gestionarea euroscepticismului ungar și a iritanților produși de Rusia va constitui un imperativ pentru Bruxelles și statele UE pentru a traduce în viață aderarea Ucrainei.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.