logo

Factorii care împiedică femeile să se implice în viaţa socio-economică


https://www.ipn.md/ro/factorii-care-impiedica-femeile-sa-se-implice-in-viata-socio-economica-7967_1022394.html

Femeile sunt limitate să se implice activ în viaţa socio-economică a ţării din cauza încrederii în sine reduse, cunoaşterii proaste a drepturilor şi a accesului redus la informaţii. Totuşi, femeile au un potenţial mare, iar capitalul uman este cel mai important în viaţa economică a unui stat. Din aceste considerente, autorităţile Republicii Moldova ar trebui să promoveze politici de susţinere a femeilor în afaceri. Despre aceasta s-a discutat în cadrul conferinţei naţionale „Experienţe de succes ale femeilor antreprenoare”, desfăşurate în premieră la Chişinău, transmite IPN.

Directorul general al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji, a declarat în deschiderea evenimentului că femeile ar trebui să nu se plângă că sunt discriminate, ci să demonstreze prin fapte cât sunt de puternice sunt. Autorităţile şi femeile antreprenoare pot veni cu propuneri cum să le motiveze pe alte femei să devină mai agresive în viaţa publică, în sensul  pozitiv al cuvântului, şi de ce nu, să candideze la funcţii publice mai des.

Potrivit Iuliei Iabanji, printre factorii care împiedică implicarea mai activă a femeilor în viaţa publică şi în mediul de afaceri sunt şi oportunităţi diferenţiate de angajare, bărbaţii fiind angajaţi mult mai uşor decât femeile. Femeile din Moldova îşi doresc să fie mai active, dar ele trebuie ajute şi, cu acest scop, a fost creată Platforma Naţională a Femeilor din Moldova, prin intermediul căreia se doreşte mărirea vizibilităţii femeilor în viaţa publică.

Lilia Palii, secretar de stat la ministerul Economiei, a spus că dezvoltarea mediului de afaceri feminin joacă un rol foarte mare în orice economie şi e cert că femeile au un cuvânt de spus în dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. La nivel internaţional, s-a demonstrat că femeile reinvestesc mai mult decât bărbaţii, în special în proiecte sociale.

La conferinţă a fost prezentă şi Olga Tapiola, soţia ambasadorului UE la Chişinău, Pirkka Tapiola. Ea a menţionat că este psiholog de pregătire şi că a comunicat cu multe femei din Moldova. În cadrul discuţiilor, a observat că femeile îşi doresc să fie mai active, dar au nevoie de susţinere ca să ajungă să aibă încredere în forţele proprii.

La conferinţă s-a prezentat şi profilul femeii antreprenoare în Moldova. Aceasta are în jur de 40 de ani, studii superioare şi familie, şi gestionează micro-întreprinderi lansate din banii proprii.