logo

Facilități pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare, proiect PSRM


https://www.ipn.md/ro/facilitati-pentru-persoanele-care-se-apropie-de-varsta-de-7965_1090575.html

Partidul Socialiștilor propune oferirea mai multor facilități pentru angajatorii care asigură un loc de muncă persoanelor aproape de vârsta de pensionare. Deputatul Alla Darovannaia a precizat în cadrul unei conferințe de presă că proiectul de lege elaborat de PSRM propune extinderea termenului de subvenționare de la 6 la 12 luni a angajatorilor care iau la muncă această categorie de persoane, transmite IPN.

Patronul care angajează persoane din categoria de vârstă menționată va beneficia de subvenții lunare în valoare egală cu 30% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, pe un termen de 12 luni pentru fiecare șomer angajat. Prezenta extindere a termenului de angajare va încuraja angajarea persoanelor care într-o perioadă scurtă de timp vor dobândi dreptul la pensie pentru limita de vârstă, a menționat Alla Darovannaia.

Colegul său, deputatul Vladimir Odnostalco, a declarat că se mai propune ca persoanele care mai au cinci ani până la pensionare să nu poată fi concediate fără solicitarea opiniei consultative a organului sindical sau a reprezentanților salariaților din cadrul unității.

„Este foarte important să fie apărate drepturile cetățenilor, să consolidăm prevederile Codului Muncii, astfel ca acesta să devină un garant pentru angajați ca să-și păstreze locul de muncă și salariul și ca să le fie asigurat stagiul de cotizare pentru ieșirea la pensie”, a spus deputatul socialist.

Totodată, inițiativa PSRM instituie un mecanism de garanții în situația procedurii de reducere a statelor de personal. În eventualitatea lansării procedurii, salariații care în termen egal sau mai mic de cinci ani vor dobândi statutul de pensionar pentru limită de vârstă, vor beneficia de dreptul preferențial de a fi lăsați la lucru.