Din ianuarie 2025, cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare și admiși la concursurile pentru funcții publice vor putea participa la proba scrisă desfășurată nemijlocit la ambasadele și consulatele moldovenești deschise în statele unde se află aplicanții, transmite IPN.
Probele scrise pentru concursurile la funcții publice vor putea fi organizate la misiunile diplomatice din Franța, Republica Cehă, Statele Unite ale Americii, Spania, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Belgia, România, Italia, Austria și Germania.
Acordul de colaborare, semnat între Cancelaria de Stat și Ministerul Afacerilor Externe, privind organizarea și desfășurarea acestor concursuri a fost semnat de secretarul general al Guvernului, Artur Mija, și vicepremierul și ministrul de externe Mihai Popșoi.
În acest sens documentul prevede ca personalului din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare să-i fie acordată asistența informațională și metodologică.
Totodată, obiectivele noii măsuri sunt implementarea cadrului normativ privind recrutarea și selectarea candidaților, precum și promovarea măsurilor de ocupare a forței de muncă în serviciul public.