logo

Facilități la creditare pentru tineri: circa 55 mln lei eliberați timp de jumătate de an


https://www.ipn.md/ro/facilitati-la-creditare-pentru-tineri-circa-55-mln-lei-7966_1067239.html

Programul „Facilitatea de Creditare a Tinerilor”, lansat la inițiativa Ministerului Finanțelor, are deja 87 de beneficiari și s-a extins în 22 de raioane. Suma creditelor acordate tinerilor antreprenori este de 54,9 milioane de lei, după primele şase luni de activitate, transmite IPN.

Cele mai multe credite au fost acordate tinerilor antreprenori din UTA Găgăuzia, municipiul Chișinău și raionul Râșcani. Suma împrumuturilor acordate tinerilor din UTA Găgăuzia este 15,6 milioane lei, iar celor din municipiul Chișinău și din raionul Râșcani – câte 3,8 milioane de lei.

Cheltuielile finanțate sunt legate de procurări de tehnică agricolă, echipamente pentru sisteme de irigare de scară mică, îngrășăminte minerale. De asemenea, este vorba despre utilarea camerelor frigorifice, sere, material săditor, semințe, conectare la rețele electrice și apeduct, utilaje de fabricare a mobilei etc.

Ministerul Finanţelor menţionează că Programul a fost lansat pentru a promova și încuraja tinerii antreprenori, pentru a crea noi locuri de muncă. S-a ţinut cont de necesitatea acordării sprijinului suplimentar acestora prin reducerea dobânzilor la creditele noi contractate prin băncile comerciale. Astfel, pentru creditele acordate în cadrul Programului, rata dobânzii este redusă cu cel puțin două puncte procentuale în raport cu rata dobânzii de referință anuală.

Pentru susținerea tinerilor în cadrul liniei de credit a Programului sunt disponibile resurse suplimentare de circa 65 de milioane de lei, fonduri circulante revolving provenite din împrumuturi externe de stat pentru dezvoltare.

O condiție a programului este ca fondatorii întreprinderii să fie tineri cetățeni ai Republicii Moldova și să dețină cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii sau afacerii. Suma maximă a unui sub-împrumut este de până la 1,5 milioane de lei. Tinerii pot să se adreseze la instituțiile financiare participante intermediare.