logo

Fabricau ilegal țigări și le transportau în state CSI și UE, câștigând milioane


https://www.ipn.md/ro/fabricau-ilegal-tigari-si-le-transportau-in-state-csi-7967_1091608.html

Oamenii legii descins cu cel puțin 25 de percheziții în șase localități din țară ca urmare a capturii recente de contrabandă cu 3,8 milioane de țigarete la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovca. Țigaretele erau transportate și vândute în cantități semnificative în state CSI și UE, iar suspecții obțineau venituri enorme, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale precizează că perchezițiile au avut loc la domiciliile și în automobilele fondatorilor și administratorilor unor companii din domeniul importului, producerii și comercializării produselor din tutungerie. De asemenea, s-au făcut la sediile, la secțiile de producere, depozitele și magazinele comerciale.

După 14 ore de percheziții, au fost ridicate inclusiv dispozitive de comunicare și stocare a informației, documente contabile, înscrisuri de ciornă privind dubla evidență contabilă, precum și mostre ale țigaretelor și materiei prime pentru expertize.

S-a stabilit că persoanele vizate în dosar efectuau tranzacții fictive cu materie primă de milioane de lei către alte companii inclusiv neidentificabile la acest stadiu al investigațiilor. Printre ele sunt și companii din regiunea transnistreană.

Schema de contrabandă la ieșirea din țară prin Vulcănești a fost deconspirată acum zece zile. Camionul cu remorcă era înregistrat în România. Acesta avea o ușă sigilată, așa cum camionul se afla în tranzit – spațiu în care fusese camuflată marfa de contrabandă. Camionul era condus de către un moldovean în vârstă de 38 de ani. Acesta intrase în Moldova prin Giurgiulești pe 31 iulie. În cadrul audierii, șoferul a refuzat să colaboreze cu echipa de investigație și a evitat să facă declarații, el fiind reținut.