logo

Expoziţie dedicată lui Nicolae Milescu Spătaru


https://www.ipn.md/ro/expozitie-dedicata-lui-nicolae-milescu-spataru-7967_1027708.html

O expoziţie dedicată lui Nicolae Milescu Spătaru, la 380 de ani de la naşterea sa, a fost lansată astăzi, 8 iunie, la Biblioteca Naţională. La evenimentul de lansare a fost prezentată o bibliografie cu operele enciclopedistului şi lucrări consacrate vieţii şi operei sale, transmite IPN.

Academicianul Valeriu Matei, care a organizat prezentarea împreună cu Institutul Cultural Român din Chişinău, a menţionat că Nicolae Milescu Spătaru a fost primul enciclopedist român care a dat opere cu caracter descriptiv, geografic, etnografic şi opere de cartografie.

De asemenea, s-a prezentat Dicţionarul greco-slavo-româno-latin (secolul al XVII-lea), de Nicole Milescu Spătaru, prelucrat, transcris, adnotat şi cu o introducere de Alexandru Nichitici. Dicţionarul are 1552 de pagini şi este editat după un manuscris din secolul XVII, descoperit de cercetătorul Alexandru Nichitici la Kiev, în fondurile Academiei de Ştiinţe a Ucrainei.

Registrul dicţionarului cuprinde aproximativ 17 mii de cuvinte greceşti, nu mai puţin de 6 mii de cuvinte slave, ceva mai mult de 24 mii de cuvinte româneşti şi o serie de termeni latini.

Nicolae Milescu Spătarul a fost un cărturar, traducător, călător, geograf şi diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât şi în Ţaratul Rusiei.