logo

Expoziția „Oameni care inspiră”, vernisată la Biblioteca „B. P. Hasdeu”


https://www.ipn.md/ro/expozitia-oameni-care-inspira-vernisata-la-biblioteca-b-p-hasdeu-7967_1045691.html

Douăsprezece persoane cu dizabilități care au obținut succese remarcabile în domeniile lor de activitate sunt protagoniștii expoziției de fotografie: „Oameni care inspiră”, ediția a II-a. Sunt lideri comunitari, oameni de artă, sportivi, comunicatori și specialiști media, elevi și inițiatori de proiecte sociale, oameni care demonstrează perseverență și curaj. Expoziția a fost vernisată luni, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, și va fi deschisă până pe 10 decembrie. Expoziția este organizată în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată pe 3 decembrie, transmite IPN.

Alina Găină, coordonator comunicare la Centrul Media pentru Tineri, a remarcat că expoziția este despre omenie și despre susținere. „În timpul fotografierii, protagoniștii au povestit în special despre oamenii care i-au ajutat, care le-au fost alături când poate doar visau la asta. Vrem să spunem persoanelor cu dizabilități că recunoaștem eforturile lor de implicare”, a spus Alina Găină.

Viorica Dumbrăveanu, secretar de stat în domeniul asistenței sociale, a spus că prin respectiva expoziție s-a dorit prezentarea abilităților protagoniștilor. Expoziția va fi vernisată în mai multe instituții publice pentru a sensibiliza publicul și a elimina stigmatizarea, a înlătura barierele existente în fața persoanelor cu dizabilități.

„Încercăm să spunem lumii că noi suntem așa, avem multe abilități, aducem societății multă valoare, uneori mai mult decât alții, și acesta este un lucru mare”, a remarcat Ludmila Malcoci, directoarea Asociației Keystone Modova, partener al proiectului.

Nadejda Banari este una dintre protagonistele expoziției și spune că a avut mari emoții când a fost în calitate de model, deoarece nu prea „prietenește” cu aparatul de fotografiat. În schimb poate foarte bine să-și folosească mâinile, brodând și confecționând alte articole hand-made, care îi aduc mai mult o satisfacție sufletească decât financiară. De ajutor îi este mama și frații.

Vlad Andreev este fotograf de șapte ani. Spune că, atunci când își place cu adevărat ceea ce faci, treci mai ușor peste obstacole. Iar un nivel de pregătire ridicat este important atunci când încerci să-și găsești un loc de muncă.

Victoria Boțan, specialist în relații publice al Asociației Motivație, spune că a fost foarte importantă susținerea echipei cu care lucrează deja de doi ani. „Grație echipei mele am simțit că am crescut ca profesionist. Posibilitățile noastre sunt absolut nelimitate”, a spus Victoria Boțan.

Evenimentul este organizat de Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD) și Centrul Media pentru Tineri, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu susținerea financiară IM Swedish Development Partner.