logo

Exportul de vinuri moldoveneşti în Rusia nu este sistat, Rospotrebnadzor


https://www.ipn.md/ro/exportul-de-vinuri-moldovenesti-in-rusia-nu-este-sistat-rospotrebnadzor-7966_984522.html

Serviciul sanitar rus „Rospotrebnadzor” a respins informaţia apărută joi, 12 august, în presă privind embargoul pentru vinurile moldoveneşti. „Această informaţie nu corespunde realităţii, importul de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă continuă”, se menţionează într-un comunicat de presă al serviciului sanitar rus, citat de Info-Prim Neo. Joi, 12 august, la Moscova a avut loc o întrevedere a experţilor moldoveni şi ruşi, la care s-a discutat despre activitatea sanitar-igienică a laboratoarelor de evaluare a calităţii vinurilor. Experţii au vorbit şi despre evaluarea temporară a vinurilor moldoveneşti şi a produselor vinicole, începând cu selecţionarea mostrelor la postul vamal până la emiterea raportului expertizei. Rospotrebnadzor precizează că experţii sunt mulţumiţi de metoda de analiză a producţiei de alcool şi nu au avut întrebări în acest sens. Activitatea comună a experţilor continuă şi astăzi, 13 august. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, la fel a infirmat că ar exista un embargou pentru vinurile moldoveneşti, aşa cum au scris mai multe surse media cu referire la o scrisoare a Rospotrebnadzor. Ministrul a precizat că este vorba de fapt de o scrisoare adresată autorităţilor din Belarus şi Kazahstan ca să nu permită trecerea vinurilor moldoveneşti de pe teritoriul lor în Federaţia Rusă.