logo

Exportul de miere, în creștere. Produsele apicole au ajuns și pe piețele din Canada și SUA


https://www.ipn.md/ro/exportul-de-miere-in-crestere-produsele-apicole-au-ajuns-7966_1087077.html

Republica Moldova a exportat anul trecut aproximativ 3500 de tone de miere naturală, cu 200 de tone mai mult față de anul 2020, iar aceasta se datorează cantităților bogate obținute de apicultorii moldoveni.

Totuși, cantitatea de miere exportată în 2021 este departe de cea din 2017, an în care au fost vândute peste hotare 5100 de tone de miere. Anul trecut, chiar dacă au căzut suficiente precipitații, încă s-au simțit urmările secetei din 2020, când au murit multe familii de albine, a precizat pentru IPN Vasile Dolghieru, președintele Asociației Exportatorilor de Produse Apicole.

Aproximativ 95-98% din mierea exportată de Republica Moldova a ajuns pe piețele din Uniunea Europeană, iar celelalte cantități – pe piețele din Canada și SUA. Produse apicole din Republica Moldova se exportă în Canada și SUA de patru ani.

Mierea polifloră s-a exportat în anul 2021 cu un preț de 2,4-2,9 euro pentru un kilogram. În același timp, mierea de salcâm s-a vândut la un preț dublu, de 6 euro pentru un kilogram.

Miere de hrișcă și de coriandru nu se exportă separat, întrucât cantitățile de astfel de miere sunt foarte mici în Republica Moldova. Unii procesatori de produse apicole livrează doar pe piața internă miere de hrișcă și de coriandru. Mierea polifloră pentru export conține mici cantități de miere de hrișcă și de coriandru, a detaliat Vasile Dolghieru.

Cele mai mari cantități de miere naturală se exportă în Italia, Franța, Slovenia, România, Polonia, Germania.