Mai multe neînţelegeri interne din cadrul Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Auto (AITA) pot afecta exporturile de mărfuri sub acoperirea Carnet TIR. La o întâlnire cu membrii asociaţiei, ministrul transporturilor, Vasile Botnari, a menţionat că este nevoie de o soluţie pe cale amiabilă pentru a evita eventualele blocaje în exportul de mărfuri, transmite IPN, citând un comunicat de presă al ministerului.
Vasile Botnari a spus că nu ar fi corect ca, din cauza unui conflict intern din asociaţie, să sufere transportatorii, şi a anunţat că se va adresa Uniunii Internaţionale de Transport Auto (IRU) cu un demers oficial prin care va informa despre acţiunile întreprinse de către autorităţi pentru asigurarea funcţionalităţii în continuare a sistemului de eliberare a Carnetelor TIR.
Carnetul TIR este un document care garantează plata taxelor vamale a mărfurilor transportate în regim TIR, până la concurenţa sumei de 50 de mii de dolari. El poate fi emis în ţara de plecare sau în ţara în care titularul este stabilit sau domiciliat.