logo

Expertize psihiatrice și medico-legale în cazul mamei care și-a bătut copilul de un an


https://www.ipn.md/ro/expertize-psihiatrice-si-medico-legale-in-cazul-mamei-care-7967_1109431.html

Mai multe expertize au fost dispuse în cazul mamei care și-a bătut cu cruzime copilul în vârstă de un an și două luni. După ce vor primi rezultatele, organele de drept urmează să se pronunțe. Imaginile cu scena violentă au apărut în spațiul public acum o săptămână, transmite IPN.

Ministra afacerilor de interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat pentru presă că este un caz sensibil, iar autoritățile s-au asigurat, în primul rând, că acest copil este în siguranță. Acest caz este asistat pe platforma Centrului de Justiție Familială al Inspectoratului General al Poliției.

„În privința mamei, poliția așteaptă rezultatele expertizelor de evaluare psihologico-psihiatrică și medico-legale, pentru a transmite dosarul mai departe”, a notat ministra.

Întrebată dacă femeia și-a mai agresat copilul anterior, Daniella Misail-Nichitin a spus că este prima sesizare la poliție, dar că s-a intervenit imediat.

Săptămâna trecută, în spațiul public au apărut imagini video în care o femeie este surprinsă cum își agresează violent copilul în vârstă de doar un an și două luni. Poliția precizează că a fost informată despre acest caz de către tatăl copilului, acum câteva zile.

În cadrul investigațiilor, instanța a emis o ordonanță de protecție, prin care femeii i s-a interzis să se apropie de copil și concubin. Totodată, fata a fost plasată într-un Centru de reabilitare a copiilor de vârstă fragedă. În acest caz a fost pornit un proces penal pentru a fi stabilite toate circumstanțele.