logo

Experţii prognozează o creştere a tarifului la energia electrică de până la 1,2 lei pentru un kWh


https://www.ipn.md/ro/expertii-prognozeaza-o-crestere-a-tarifului-la-energia-electrica-de-pana-la-12-l-7966_965642.html

Experţii spun că o majorare esenţială a tarifelor la energia electrică este inevitabilă, în condiţiile în care scopul Ucrainei pe termen scurt este de a majora tarifele de livrare până la 4 cenţi pentru un kWh. Aceasta ar determina majorarea tarifelor pentru consumatorii din R. Moldova până la cca 1,2 lei, faţă de tariful actual de 0,78 lei. Expertul economic Veaceslav Ioniţă a declarat pentru Info-Prim Neo că era o chestiune de timp că, în viitorul cel mai apropiat, preţul de livrare a energiei electrice către Moldova să se apropie de preţul din regiune. „Este o anomalie pentru această zonă a Europei ca Moldova să cumpere în prezent energie atât de ieftină, în contextul creşterii din ultimul timp a preţurilor la gaze”, spune expertul. Potrivit lui, nu este posibil ca, în condiţiile în care pe piaţa ucraineană energia electrică deja se tranzacţionează la preţul de 4 cenţi, noi să o procurăm cu 2,7 cenţi. Astfel, era evident încă din anul trecut ca Ucraina va solicita o majorare de preţ, la expirarea contractului de livrare pentru Moldova. Până în prezent Ucraina şi-a permis livrarea energiei electrice la preţuri reduse pentru că avea acelaşi handicap ca şi Moldova: dispuneau de capacităţi de generare a energiei electrice de pe vremea URSS şi achiziţionau gaz mai ieftin faţă de preţurile din regiune. În prezent, însă, situaţia s-a schimbat: la moment Ucraina trebuie să-şi construiască noi capacităţi de producţie, iar gazul îl va procura la preţuri de piaţă. Încă anul trecut experţii preîntâmpinau autorităţile că R. Moldova trebuie să aibă o soluţie energetică, chiar şi pentru o eventuală creştere economică. Actualele capacităţi de producere nu pot asigura energetic o eventuală creştere economică, cu atât mai mult securitatea energetică a ţării în condiţiile unor conflicte cu furnizorii externi. Deşi în prezent toate reţelele de distribuţie procură cca 30% din necesarul de energie de la Centralele Electrice cu Termoficare (CET) locale, acestea sunt ineficiente, vechi şi necesită investiţii curente de minimum 300 mil. USD, spune expertul. Astfel, în condiţiile în care în R. Moldova ar creşte consumul, ar fi necesare investiţii de cca 2 mlrd USD pentru creşterea capacităţilor de producţie. Chiar şi făcând abstracţie de problema cu Ucraina, preţul la energia electrică livrată în prezent consumatorilor de către Union Fenosa ar trebui să crească minimum cu 20%, spune Veaceslav Ioniţă. Potrivit lui, UF a solicitat repetat în ultimii ani majorarea tarifelor în condiţiile în care cheltuielile companiei legate de remunerarea muncii şi de procurarea echipamentelor practic s-au dublat în ultimii patru ani. Solicitările nu i-au fost satisfăcute, cu toate că furnizorul a avut toate instrumentele legale pentru a cere o majorare de tarif. Din această cauză, se poate spune cu certitudine că timp de patru ani a avut loc o menţinere politică a preţului, a mai spus Veaceslav Ioniţă, citat de Info-Prim Neo. Ministerul Industriei susţinea recent că Ucraina a insistat asupra majorării preţului la energie electrică livrată Moldovei începând cu 1 iulie. RM a propus, la rândul său, o majorare treptată a tarifului de livrare, timp de 2 ani, pentru a evita şocul. În cazul în care Ucraina va cere un preţ foarte mare, ministrul a declarat că R. Moldova va solicita taxe pentru tranzitarea energiei electrice pentru partea de sud a Ucrainei, pentru care în prezent ţara vecină nu plăteşte. O delegaţie a RM urmează să plece în Ucraina, în a doua jumătate a lunii curente, pentru a negocia tariful la energia electrică. Ucraina insistă asupra tarifului de 0,031 dolari, în loc de 0,027 existent în prezent.