logo

Experţii moldoveni negociază cu Comisia Europeană facilitarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni


https://www.ipn.md/ro/expertii-moldoveni-negociaza-cu-comisia-europeana-facilitarea-regimului-de-vize--7965_959740.html

O delegaţie formată din experţi moldoveni participă la prima rundă de consultări privind facilitarea regimului de vize pentru R. Moldova. Consultările sunt organizate de Comisia Europeană (CE), transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE). Potrivit MAEIE, delegaţia moldovenească va prezenta experţilor CE poziţia RM cu privire la necesitatea iniţierii, cât de curând posibil, a negocierilor asupra acordului de facilitare a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Anterior, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Ostalep, a declarat, într-un interviu acordat pentru Info-Prim Neo, că lansarea negocierilor asupra acordului privind facilitarea regimului de vize este una din priorităţile naţionale pentru anul 2006 şi depinde de mai mulţi factori, în special de acţiunile R. Moldova orientate spre consolidarea sistemului naţional al migraţiei, securizarea şi managementul integrat al frontierei de est, securizarea documentelor de călătorie şi, nu în ultimul rând, necesitatea reglementării fluxului migraţional între R. Moldova şi principalele state de origine, tranzit şi destinaţie a migraţiei ilegale. Potrivit oficialului moldovean, pe plan intern a fost instituit un Grup de lucru interministerial, care deja a elaborat proiectul Planului naţional de acţiuni pentru facilitarea regimului de vize UE-RM, iar pe plan extern a fost elaborată şi transmisă instituţiilor europene, precum şi statelor membre ale UE, poziţia Guvernului privind facilitarea regimului de vize între RM şi UE.