Experţii FMI consideră că Produsul Intern Brut în R. Moldova va înregistra în anul curent creşteri de până la 5%
https://www.ipn.md/ro/expertii-fmi-considera-ca-produsul-intern-brut-in-r-moldova-va-inregistra-in-anu-7966_963744.html
Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) sunt optimişti privind perspectivele dezvoltării economice a R. Moldova şi consideră că Produsul Intern Brut (PIB) va înregistra în anul curent creşteri de până la 4,5 - 5%, faţă de nivelul de 3%, prognozat în octombrie trecut.
Acest fapt a fost declarat miercuri, 28 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă de către reprezentatul Departamentului European al FMI, Thomas Richardson, la finele misiunii de evaluare din perioada 21-28 februarie.
Experţii FMI au evaluat performanţele Guvernului şi Băncii Naţionale în ceea ce priveşte realizarea angajamentelor din cadrul programului PRGF, precum şi a perspectivelor macroeconomice pentru 2007.
Potrivit lui Richardson, mediul extern s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură comparativ cu situaţia din octombrie trecut, prin obţinerea unui preţ mult mai mic decât aşteptările la importul gazelor naturale şi a înţelegerii privind reluarea exporturilor spre piaţa Federaţiei Ruse. Oficialul FMI a mai menţionat că autorităţile RM manifestă angajament pentru realizarea reformelor economice pe care şi le-au asumat prin semnarea Programului cu FMI”.
Richardson a mai spus că rata inflaţiei continuă să fie destul de înaltă, deşi în luna ianuarie curent a înregistrat tendinţe de diminuare, fiind stabilită la nivelul de 13%. „Credem că BNM şi-a asumat cu fermitate angajamentul de a păstra o politică monetară austeră cu scopul de a diminua rata inflaţiei, astfel încât până la sfârşitul anului să ajungem la nivelul de sub 10%”, a spus oficialul.
Ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, prezent în cadrul conferinţei de presă, a menţionat că pentru diminuarea nivelului inflaţiei, politica monetară a BNM va fi orientată în continuare pe sterilizarea fluxurilor de valută străină şi lichidităţilor de valută naţională, precum şi pe optimizarea cheltuielilor bugetare.
Consiliul de Directori al FMI a aprobat programul în baza facilităţii PGRF pentru Moldova în valoare de circa 118,5 milioane USD, prima tranşă din care, circa 17 mil. USD, a fost acordată BNM la mijlocul lunii mai 2006.
La 15 decembrie, Consiliul de Directori al FMI a aprobat o majorare a creditului până la circa 167 milioane USD. A doua debursare aprobată a constituit o sumă echivalentă cu circa 48,2 mil. USD.
PRGF este mecanismul de creditare al FMI cu regim preferenţial pentru statele cu venit mic. Rata dobânzii pentru creditele în baza PRGF constituie 0,5 la sută anual. Creditele se oferă pe un termen de 10 ani, cu o perioada de graţie de 5,5 ani.