logo

Experţii despre asumarea responsabilităţilor Guvernului de a adopta legi


https://www.ipn.md/ro/expertii-despre-asumarea-responsabilitatilor-guvernului-de-a-adopta-legi-7978_1014139.html

Decizia Guvernului de a-şi  asuma responsabilitatea pentru a adoptarea unui  şir de legi referitoare la majorarea salariilor şi pensiilor şi la activitatea sistemului judiciar, fără ca acestea să fie votate de Parlament este salutabilă, deşi executivul este limitat în acest sens de Constituţie. Concluziile au fost formulate de către un grup de experţi în cadrul emisiunii „Fabrika”de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Doctorul în drept constituţional, Nicolae Osmochesu, fost judecător în Curtea Constituţională, consideră decizia Guvernului „un act de curaj politic”. „Implementarea prevederilor acestor legi ar permite ca cetăţenii să simtă mai repede efectele benefice ale reformelor”, a spus Osmochescu.

Avocatul Roman Mihăeş consideră că este o decizie riscantă, deoarece Parlamentul poate să vină cu o moţiune de cenzură, însă blocarea acestor proiecte de legi în anumite comisii parlamentare justifică decizia Guvernului. „Au fost blocate proiectele de legi ce ţin de răspunderea judecătorilor, lichidarea Curţii de Apel Bender, sistemul financiar bancar, pachete sociale. Altceva că aceste legi sunt organice, iar potrivit Constituţiei Guvernul poate obţine permisiunea Parlamentului de a emite ordonanţe de urgenţă ce ţin de adopta rea legilor ordinare”, a precizat juristul.

Alexandru Cauia, decanul facultăţii de drept al Universităţii Libere Internaţionale, de asemenea, susţine decizia Guvernului, care a acţionat în „acel moment când un guvern nu-şi găseşte susţinere politică”, însă aminteşte că potrivit prevederilor constituţionale, executivul este în drept să-şi asume responsabilitatea doar pentru un singur proiect de lege.

În aceste condiţii, experţii au opinat că o modalitate de a respecta legislaţia în acest caz este pregătirea unui proiect de lege care să conţină mai multe amendamente la toate proiectele de legi care rămân blocate.

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a arătat alarmat la o şedinţă extraordinară a Executivului de luni, 21 iulie, că un şir de proiecte rămân blocate în cadrul comisiilor parlamentare, „mai ales în comisia Buget, Economie şi Finanţe”. După o consultaţie cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, Leancă a anunţat decizia Guvernului de a-şi asuma responsabilitatea pentru a adoptarea unui şir de legi fără ca acestea să fie votate de Parlament.