Experţi în combaterea traficului uman din R. Moldova vor vizita SUA în cadrul Programului “Lumea Deschisă”
https://www.ipn.md/ro/experti-in-combaterea-traficului-uman-din-r-moldova-vor-vizita-7967_964082.html
Conducerea Centrului “Lumea Deschisă” a anunţat că prima delegaţie din R. Moldova, sponsorizată de programul “Lumea Deschisă” a Librăriei Congresului SUA, va sosi în Statele Unite ale Americii la 28 martie curent.
Una dintre delegaţii este axată pe combaterea traficului de fiinţe umane şi include conducători din Guvern, responsabili de problema traficului uman, precum si conducători ai ONG-lor care activează în domeniul prevenirii şi reabilitării victimelor. Cea de-a doua delegaţie va studia domeniile guvernării responsabile şi bugetelor publice şi include membri ai administraţiei publice locale din Moldova.
În SUA, delegaţia pentru combaterea traficului de fiinţe umane va fi găzduită de organizaţia “Vital Voices” (Voci Vitale). Agenda vizitei va include întâlniri la Washington cu reprezentanţi ai Congresului SUA şi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa; instruire în domeniul comunicării şi abordării problemelor respective la sediul postului de radio “Vocea Americii”; dezbateri cu reprezentanţii ONG despre comunicarea cu mass-media şi importanţa susţinerii de către Guvern a activităţilor.
Delegaţia pentru guvernare responsabilă şi bugete publice va fi bazată în Raleigh, Carolina de Nord, şi va fi găzduită de Consiliul pentru Afaceri Internaţionale Research Triangle Region şi Academia de Dezvoltare Educaţională. Delegaţia va avea întrevederi cu oficiali ai Guvernului din Carolina de Nord şi va discuta probleme ce ţin de revitalizarea economiei, planificarea şi implementarea bugetelor publice. RM şi Carolina de Nord au lansat un parteneriat oficial încă în 1999, care include organizaţii de stat, companii private, organizaţii civile, agenţii non-profit şi persoane fizice.
În cadrul programului “Lumea Deschisă”, membrii delegaţiei vor lua cunoştinţă de cultura şi comunitatea americană şi de mecanismul interacţiunii celor 3 ramuri ale guvernului american la nivel federal, statal şi local. Participanţii la program vor observa modul în care sectorul privat şi cel neguvernamental contribuie la realizarea necesităţilor sociale şi civice.
Organizaţia „Lumea Deschisă” este administrată de conducerea Centrului „Lumea Deschisă”, unitate legislativă independentă, cu sediul la Librăria Congresului american de la Washington.
Congresul SUA a iniţiat programul “Lumea Deschisă” în 1999 pentru a spori nivelul de înţelegere şi mijloacele de cooperare dintre Statele Unite ale Americii şi Rusia. În 2007, Congresul SUA a aprobat extinderea programului prin includerea a cinci ţări, inclusiv R. Moldova, Azerbaidjan, Georgia, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.